Șerban Țigănaș: „E mare păcat să afli că, în 2023, se construiește mai prost decât în 1904! E o tragedie!”

Cunoscutul arhitect clujean Șerban Țigănaș, decanul Facultății de arhitectură și fost președinte al Ordinului arhitecților din România, a analizat, în emisiunea Urbea9, produsă de Media9, situația Pieței Ștefan cel Mare și a parcului din spatele Teatrului Național, lucrări recent (teoretic) finalizate, după un an și jumătate de lucrări.
Urmărește întreaga emisiune mai jos:
Referindu-se la parcul din Piața Ștefan cel Mare, Șerban Țigănaș a apreciat intenția de modernizare a zonei din spatele teatrului, dar a spus că „rezultatul este foarte discutabil”.
„Lucruri neterminate sau prost făcute”
„Prin prisma calității lucrărilor, sunt lucruri neterminate sau prost făcute. Am mai discutat despre acest spațiu: din proiect, el a fost ameliorat. O să vedem trotuare mai largi, accese către casa de bilete sau către intrarea actorilor bine făcute. Cu eliminarea mașinilor care parcau acolo, aș zice abuziv.
Însă desenul de aici (arcada din dreapta Teatrului Național-n.r.), care bănuiesc că respectă desenul inițial, cu aleea și trotuarele sale, este pur și simplu ratat la punerea în operă. E mare păcat să afli că în 2023 se construiește mai prost decât în 1904! E o tragedie!
Cred că trebuie să fim exigenți cu calitatea execuției spațiilor publice, mai ales că în Cluj s-au făcut foarte multe astfel de <exerciții>. E adevărat, în anumite zone din Cluj, calitatea lucrărilor este foarte bună. Atunci stau să mă întreb ce s-a întâmplat aici (în zona Teatrului Național-n.r.).
Nu știu ce firmă a lucrat aici (n.r. Garden Center din Turnu-Măgurele, Ilfov) sau dacă sunt mai multe ori e un subgrup de firme. Nu e niciun secret că, la ora actuală, România are un deficit uriaș de forță de muncă în construcții. Nu știu ce o să se-ntâmple atunci când vor veni banii din PNRR. Cine o să construiască? Pentru că cineva va trebui s-o facă”, a mai spus Șerban Țigănaș.
De ce crede că parcul nu e betonat
Decanul Facultății de arhitectură și urbanism din Cluj s-a referit și la nemulțumirile clujenilor care pe Facebook au reclamat că „parcul a fost betonat”.
„Fac o precizare: nu s-a betonat. Aici e vorba de plăci de granit. Adică piatră naturală. Mi se pare că nu e foarte diferit de ceea ce era înainte. Și că parcul oferă un spațiu pentru activități. Spațiul verde nu înseamnă doar iarbă ca pentru picnic. Aici el este. Este pe laterale, copacii sunt maturi…Eu cred că desenul e în regulă, nu i-aș reproșa nimic.
S-a făcut un pic de ordine în acest spațiu, însă din nou calitatea lucrărilor lasă de dorit. E extrem de discutabilă. Dar trebuie să recunoaștem: când faci ceva nou și n-ai experiență, riști să ratezi”, a concluzionat cunoscutul arhitect clujean.
Citește articolul care îți spune de ce lucrările n-au fost încheiate în 31 decembrie 2022, așa cum promisese Emil Boc: Parcul din Piața Ștefan cel Mare mai ia o pauză: nu e gata la termenul lui Emil Boc