Se restructurează. Autorizație de bloc între casele de pe Blajului

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã  

Primăria a autorizat luna trecută construirea unui bloc de trei etaje între casele de pe strada Blajului. Adresa este Blajului nr. 2. Terenul se învecinează cu strada Traian Vuia, lângă podul IRA. Se pregătește un bloc cu subsol, parter și trei etaje, într-o zonă tradițional de case. La parter va exista un spațiu comercial deja antamat de Mega Image.

Pe de altă parte, potrivit planului urbanistic general, acolo este o zonă de restructurare urbană. Teoretic, și alte locuințe din arealul respectiv ar putea fi demolate și înlocuite de clădiri mai înalte.

RrM2

este indicativul din PUG pentru zona unde se propune proiectul, ceea ce se traduce prin “parcelar riveran arterelor de importanță locală, destinat restructurării”.

Terenul are o dimensiune de 1.061 de metri pătrați. O suprafață de 45,15 mp va fi cedată cu titlu gratuit primăriei, la momentul recepției lucrării, pentru o eventuală lărgire a străzii Traian Vuia.

Proiectanții angajați pentru acest proiect sunt Vlad Negru și Bogdan Manole, de la biroul de arhitectură TransForm.

“Proiectantul consideră oportună investiţia, întrucât aceasta poate contribui la restructurarea urbană a parcelarului riveran adiacent străzii Traian Vuia, prin înlocuirea unei clădiri de factură modestă cu una adecvată cerințelor actuale, respectiv poate contribui la creșterea atractivității unei zonei periferice a orașului Cluj-Napoca”, se mai arată în documentație.

PUD-ul a trecut acum zece luni prin Consiliul local. Autorizație este valabilă un an, iar termenul maximal de execuție a lucrărilor este de trei ani.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.