Se dezvoltă un sistem complet automatizat de metrou. Detalii tehnice despre puțul de lansare al TBM-urilor metroului din Cluj: pereți mulați de peste 20 de metri adâncime

Autor  Ionel Lespuc   în       3 luni în urmã  

Gulermak, antreprenorul general al proiectului metroului clujean, a transmis detalii tehnice despre execuția puțului de lansare a celor două utilaje de forat tuneluri (TBM). Structura, considerată „inima” lucrărilor subterane, va fi realizată printr-un proces de mare precizie, cu standarde similare marilor proiecte internaționale.

Reprezentanții companiei precizează că puțul de lansare trebuie să asigure alinierea perfectă a pereților mulați și a structurii de ghidaj cu traseul planificat al tunelurilor, precum și condițiile optime pentru coborârea și asamblarea echipamentelor.

„Pentru echipa noastră, această etapă reprezintă un moment esențial în implementarea proiectului. Angajamentul nostru este să o executăm la cele mai înalte standarde tehnice, cu aceeași rigoare pe care am respectat-o în marile proiecte internaționale”, subliniază reprezentanții Gulermak. În proiect sunt implicați specialiști din mai multe țări, tocmai datorită complexității proiectului. „Avem aici oameni din toate colțurile Pământului”, a precizat inginerul Șerban Iorga.

Lucrările pentru pereții mulați presupun:

  • săpare mecanizată a șanțurilor verticale;

  • umplerea temporară cu bentonită, pentru a împiedica surparea solului;

  • introducerea cuștilor metalice de armătură;

  • turnarea betonului, formând o barieră solidă ce stabilizează terenul și protejează lucrările.

Pereții vor avea peste 20 de metri adâncime, iar finalizarea lor va permite turnarea plăcii groase de beton armat la baza puțului și coborârea componentelor TBM-urilor pentru asamblare.

Reprezentanții Asocierii MetWorks subliniază că întregul proiect presupune dezvoltarea unui sistem complet automatizat de metrou, ceea ce implică nu doar lucrări vizibile, ci și infrastructuri complexe — de la trenuri și rețele informatice până la soluții de securitate energetică.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.