Schimbarea gazonului. Când revine “U” pe Cluj Arena

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     1567 Vizualizări.  

Lupta din play-out este dură pentru “U”, care mai are de jucat acasă trei meciuri, cu Mioveni, Voluntari și Chindia. În plus, la orizont se arată semifinala Cupei României, cu UTA. Între timp, gazonul de pe Cluj Arena este în plin proces de schimbare, iar Universitatea îi spune “acasă” arenei din Mediaș. Când va putea reveni formația lui Neluțu Sabău la Cluj?

Ei bine, informații care vin dinspre Cluj Arena, stadion administrat de către Consiliul Județean, arată că, 100%, meciul cu UTA din 27 aprilie se va putea organiza la Cluj. Și cele care urmează, de asemenea.

Din păcate, jocul cu Mioveniul, de luni, este la limită și are șanse mici. În principiu, gazonul ar putea fi terminat în weekend, însă mai este nevoie de proceduri care pot dura între 48 și 72 de ore: udare, tundere, cilindrare, liniere, instalare de porți. De aceea, cel mai probabil, fanii vor mai bate o dată drumul până la Mediaș.

22

aprilie este termenul limită oficial pentru finalizarea schimbării de gazon de pe Cluj Arena. Lucările sunt în grafic.

Licitația a vizat decopertarea terenului până la sistemul de drenaj, schimbarea sistemului de încălzire, aşternerea unui substrat poros nisip, respectiv, deasupra, a unor rulouri de gazon. Noul sistem de încălzire a fost adus din Danemarca, iar rulourile de gazon vin din Slovacia.

Cinci companii sunt implicate în procesul de schimbare a gazonului de pe Cluj Arena și în mentenanța ulterioară:

  1. SPORTS FIELDS – 36,13 % – lucrări de instalare gazon
  2. GREEN CITY CARE S.R.L. –  24,85 % – lucrări decopertare, realizare substrat, așternere strat nou de substrat nisip, verificare sistem de irigații
  3. ECO GARDEN CONSTRUCT SRL – 24,43 % – îndepărtare gazon actual , know-how,  mentenanță ulterioară 10 luni
  4. HOBBIT INTEGRAL RO SRL – 14,58 % – servicii de furnizare și montare instalații de încălzire teren joc
  5. ELIO INDUSTRIAL SRL – 0,01% – servicii de proiectare linii electrice

2.623.627,72

de lei (fără TVA) reprezintă costul integral al lucrărilor. Asta înseamnă peste 520.000 de euro.

Directorul Cluj Arena, Radu Rațiu, a arătat, într-un interviu pe care îl găsiți mai jos, ce obligații noi au organizatorii Untold, odată cu schimbarea gazonului.

Gata cu noroiul pe Cluj Arena, săptămâna viitoare încep lucrările pentru schimbarea gazonului. Ce obligații s-au stabilit pentru Untold

About