Scandalul Hoia. După două luni, prefectul spune că nu are documentele și merge să le ceară de la dezvoltator
Scandalul Hoia este în plin avânt. Nu ați uitat de blocurile de pe dealul Hoia, spre care s-a pietruit un drum prin pădure. Instituția Prefectului a demarat o anchetă privind legalitatea autorizației de construire încă din aprilie, însă nu are dosarul complet nici până astăzi. Prefectul Tasnadi Szilard a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că nu a primit documentele solicitate de la Primăria Florești și că va merge să le ceară dezvoltatorului. Pe de altă parte, Bogdan Pivariu afirmă că a trimis toate actele solicitate încă de acum o lună.
“Așteptăm răspunsul Primăriei din Florești. Am solicitat documente de la Primărie, Consiliul Județean, Mediu și Inspectoratul de stat în construcții, dar nu am primit încă de la Florești. Voi merge mâine să mă întâlnesc cu primarul. În paralel, ISC ne-a anunțat că a demarat o anchetă. Pentru a urgenta rezolvarea situației, m-am gândit să solicităm o poziție din partea dezvoltatorului. Nu îl putem obliga, dar dacă dorește poate să ne pună la dispoziție actele administrative pe care le are societatea”, a spus Tasnadi Szilard.
Am solicitat o replică din partea primarului comunei Florești, Bogdan Pivariu. “Tot dosarul a fost pus la dispoziția Instituției Prefectului de mai mult timp. Sunt acolo toate documentele, conform cu originalul. Mi-a cerut și un punct de vedere, este de asemenea prins în dosar. Autorizația de construire în original a fost ridicată de Inspectoratul de stat în construcții”, a afirmat Pivariu.
În favoarea sa stă mărturie o notificare trimisă prefectului în 30 martie. Documentul are număr de înregistrare și de la Prefectură.
Proiectul din Hoia a fost autorizat de fostul primar, Horia Șulea, cu două săptămâni înainte de alegerile locale din 2020.