Scandal tot mai mare. „Nu am mai candidat la alegerile locale pentru că nu am vrut să mă asociez cu această grupare care a acaparat filiala USR Cluj”
Crește revolta în USR Cluj, partidul ale cărui scandaluri interne i-au distrus credibilitatea în exterior. Un consilier local scrie despre ceea ce Media9 a relatat de mult timp: că șeful partidului e de fapt un anume Ciprian Rus, care conduce prin intermediul unei „Dăncilă”, Oana Murariu. Iată mesajul lui Călin Groza, preluat de platforma ClujulPolitic.ro.
„Rezultatele slabe la alegeri obținute de USR la Cluj prin neimplicarea membrilor și îndepărtarea susținătorilor se datorează în principal lui Ciprian Rus!
Filiala USR Cluj este condusă din umbră de Ciprian Rus, în timp ce familia Murariu este doar o anexă. Acesta a apărut în fostul PLUS la câteva luni după înființare și a intrat în echipa Simonei Cristea care a devenit președintele filialei Cluj. După scurt timp a dinamitat primul Birou Județean ales și a contestat-o pe Cristea reușind să-l aducă la conducere pe colegul lui de serviciu din acea vreme, Sergiu Hossu.
Hossu nu a mai fost interesat de filiala locală găsind între timp la centru o poziție călduță de șef de cabinet al fostului premier Câțu după intrarea USR la guvernare alături de PNL. Între timp Rus s-a implicat în activitatea filialei în modul lui caracteristic, hărțuind în mod repetat câțiva colegi și colege candidați la alegerile locale care nu-i erau pe plac. Din acest motiv a fost chiar exclus din PLUS de Cioloș în 2020 dar a fost reprimit după o lună, se pare cu scopul de a organiza un autobuz intern de partid pentru a-l executa pe Goțiu la alegerile interne pentru parlamentare. Goțiu era la vremea respectivă liderul opoziției din USR și un deranj puternic pentru #teamBarna în cadrul Biroului Național.
După fuziunea USR-PLUS au urmat alegerile pentru funcția de președinte al noului partid, unde Rus l-a susținut pe Cioloș și i-a hărțuit și făcut trădători pe plusiștii din Cluj care au votat cu Barna.
Când a văzut cum evoluează situația după fuziune l-a abandonat și pe Cioloș și împreună cu familia Murariu au rămas în USR fiind susținuți de noul președinte Drulă să preia conducerea filialei Cluj. Alegerile interne pentru candidații USR la alegerile locale s-au desfășurat și în 2024 după aceeași metodă „autobuzul” și este unul dintre motivele pentru care alegătorii ne văd ca partidul autobuzelor.
Adaug că în perioada cât a fost președinte interimar al filialei Cluj, Rus a dizolvat multe filiale din județ care nu s-au mai refăcut. Nu am înțeles niciodată motivația aceste acțiuni destructive.
După venirea la conducere a lui Drulă, în USR a dispărut rapid democrația internă. Pe Drulă l-aș descrie că a fost interesat doar de propriile ambiții, de a fi validat ca lider al alianței ADU și candidat la președinție, fără a avea o viziune de dezvoltare a partidului.
Pentru asta a avut nevoie la Congresul USR de sprijinul necondiționat al filialelor din țară, și astfel a susținut orice grupări de interese locale care au acaparat filialele cu condiția să-i fie loiale.
Consecința acestui fel de a face politică internă a partidului care se proclama“altfel” în fața electoratului este că de la 50 mii membri după fuziunea USR Plus au rămas în prezent cam 17 mii!
Unele surse de la centru spun că de fapt între aceștia sunt și vreo 5 mii de adrese de email, adică membri fictivi folosiți de conducere la votul electronic pentru alegerea președintelui. Verificarea acestor adrese de email a fost cerută de Cioloș imediat după ce a fost ales președinte USR-PLUS și se pare că i-a determinat plecarea intempestivă din partid.
Eu nu am mai candidat la alegerile locale pentru că nu am vrut să mă asociez cu această grupare care a acaparat filiala USR Cluj și să girez acest mod de a face politică. Prin implicarea politică am dorit doar să fac administrație locală și să contribui la dezvoltarea Clujului, fără să folosesc poziția de consilier local ca rampă de lansare pentru altă funcție.
Consider că clujenii care ne-au ales prin vot în anul 2020 merită să cunoască realitatea din interiorul partidelor politice.”, a transmis Groza.
Călin Groza este unul dintre consilierii locali cei mai activi din USR, omul care a făcut opoziție cum scrie la manual față de puterea din administrația clujeană. Pe scurt, omul e mai respectat în Consiliul Local decât în propriul partid.