Șase oferte pentru refacerea Podului Garibaldi

Autor  Ionel Lespuc   în       44 minutes în urmã  

Primăria jubilează după ce, pentru refacerea podului Garibaldi, s-au depus oferte. Asta după ce întrecut au existat trei licitații care nu și-au găsit câștigător.

Viceprimarul Dan Tarcea anunță că au fost depuse șase oferte. Investiția prevede demolarea actualului pod de pe strada Giuseppe Garibaldi și construirea unuia nou, iar pentru a menține circulația în zonă, va fi realizat și un pod provizoriu. Termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost luni, 11 august.

Podul provizoriu va fi amplasat în aval de actuala structură, în zona străzii George Coșbuc, între Bulevardul 1 Decembrie 1918 și Splaiul Independenței. Acesta va prelua traficul rutier și pietonal pe durata lucrărilor, astfel încât legătura dintre cartierul Grigorescu și zona centrală să nu fie întreruptă.

Reabilitarea Podului Garibaldi este un proiect discutat de mai mulți ani, fiind considerat necesar pentru siguranța circulației și pentru modernizarea infrastructurii rutiere peste Someșul Mic. Municipalitatea a optat pentru o abordare etapizată: mai întâi se va construi podul provizoriu, apoi se va trece la demolarea și reconstrucția podului principal.

About