Salutări din Parlament! :) GALERIE FOTO

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     1065 Vizualizări.  

Parlamentul României s-a reunit ieri pentru prima dată în noua componență; a fost momentul festiv al depunerii jurământului. Printre cei 466 de parlamentari se află și 14 clujeni (de fapt, 16, așa cum am arătat aici).

Unii dintre noii deputați ai Clujului au marcat momentul prin texte și fotografii pe Facebook. Iată ce a postat fiecare.

Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat PSD

„Am depus jurământul în calitate de deputat.
Așa cum până acum am respectat cu credință jurământul lui Hipocrate, am jurat și azi să îmi folosesc toată competența pe care o am pentru a propune și pentru a promova politici publice în beneficiul sănătății românilor.
“Jur credinţă patriei mele România.
Jur să respect Constituţia şi legile ţării.
Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României.
Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor.
Aşa să mă ajute Dumnezeu!”
Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o”.

Radu Moisin, deputat PNL

„Prima zi în Parlament! Jur credință patriei mele, România!”

Viorel Băltărețu, deputat USR PLUS

„Am depus jurământul într-o zi specială: 21 Decembrie, zi în care tineri curajoși s-au sacrificat acum 31 de ani pentru că noi să fim aici azi. Respect și recunoștință! Dumnezeu să îi odihnească!”

Sabin Sărmaș, deputat PNL

„Depunerea jurământului de credință în fața plenului Camerei Deputaților a reprezentat un moment solemn și plin de emoție pentru mine, trăit cu responsabilitate și entuziasm totodată. Încep un capitol nou din punct de vedere politic și profesional. Nu doar că voi fi IT-istul vostru în Parlament, ci voi continua demersurile începute și voi fi printre cei din noua generație care dorește să transforme în bine România”.

Cristian Bordei, de la USR PLUS, s-a mulțumit să își posteze noul job. De ieri muncește la Senatul României.

Emanuel Ungureanu, de la USR PLUS, a fost live pe Facebook, cum și-a obișnuit publicul.

Deputatul AUR de Cluj s-a mulțumit să posteze fotografii și filmări din autobuzul AUR, în care aleșii stau cu toții fără mască. Mai puțin șoferul.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.