Azi își încep misiunea. Totul despre parlamentarii Clujului – vârstă, meserie, trecut politic

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Pentru astăzi a fost convocată prima ședință a noului Parlament al României, iar Clujul a trimis la reunirea de la ora 12 zece deputați și patru senatori. De fapt, 12 deputați, așa cum veți vedea mai jos, întrucât sunt doi clujeni aleși în alte județe. Ne concentrăm însă pe cei 14 trimiși în Parlament de locuitorii Clujului.

Aleșii au ajuns din weekend la București, și-au ridicat legitimațiile, cartelele cu care vor vota și tabletele.

Haideți să vedem câteva date despre cei 14:

Categoria de vârstă. Sunt 5 din categoria 30 +, 4 din 40+, respectiv 5 trecuți de 50. Nimeni nu a trecut de 60. Cel mai în vârstă: Vasile Dîncu, senator PSD; cel mai tânăr: Oana Murariu, deputat USR PLUS.

Sex. Femei: două; bărbați: 12.

Meserii. Avem doi medici umani, un medic veterinar, trei ingineri în telecomunicații și un inginer electronist, un sociolog, doi avocați și un consilier juridic, un specialist în comerț internațional, doi economiști.

Vechime în deliberativ: două mandate – doi (Oros și Laszlo), un mandat – patru, „boboci” – opt (Moisin, Sărmaș, Bordei, Murariu, Băltărețu, Molnar, Achimaș-Cadariu, Coleșa). Au fost realeși și au activitate neîntreruptă în Casa Poporului cinci: Adrian Oros, Sorin Moldovan, Cristina Burciu, Laszlo Attila și Csoma Botond.

Senat

Adrian Oros – PNL

  • 55 de ani
  • doctor în științe medicale – domeniul medicină veterinară, profesor universitar
  • a fost deputat între 2012-2020
  • a fost ministru al Agriculturii

Cristian Bordei – USR PLUS

  • 53 de ani
  • specialist în comerț internațional
  • primul mandat de senator

Vasile Dîncu – PSD

  • 59 de ani
  • sociolog, profesor universitar
  • a fost senator între 2004-2008
  • a fost europarlamentar între 2005-2007
  • a fost minstru în Guvernul Năstase
  • a fost vicepremier în Guvernul Cioloș

Laszlo Attila – UDMR

  • 56 de ani
  • medic pediatru
  • a fost senator între 2012-2020

 

Camera Deputaților

Radu Moisin – PNL

  • 38 de ani
  • avocat
  • primul mandat de deputat

Sabin Sărmaș – PNL

  • 35 de ani
  • inginer în telecomunicații
  • este președintele Autorității pentru Digitalizarea României
  • primul mandat de deputat

Sorin Moldovan – PNL

  • 34 de ani
  • economist, relații internaționale
  • a fost deputat între 2016-2020

Cristina Burciu – PNL

  • 51 de ani
  • economist
  • a fost ales deputat PSD în 2016, iar în 2019 a trecut la PNL

Oana Murariu – USR PLUS

  • 32 de ani
  • avocat
  • primul mandat de deputat

Viorel Băltărețu – USR PLUS

  • 45 de ani
  • inginer electronist, om de afaceri
  • primul mandat de deputat

Radu Molnar – USR PLUS

  • 36 de ani
  • inginer de telecomunicații
  • primul mandat de deputat

Patriciu Achimaș-Cadariu – PSD

  • 44 de ani
  • medic oncolog, profesor universitar
  • a fost ministru al Sănătății între2015-2016
  • primul mandat de deputat

Csoma Botond – UDMR

  • 45 de ani
  • consilier juridic
  • a fost deputat între 2016-2020
  • va fi liderul grupului UDMR din Camera Deputaților

Ilie Alin Coleșa –AUR

  • 44 de ani
  • inginer de telecomunicații
  • primul mandat de deputat

 

La cei 14 parlamentari clujeni se mai adaugă doi, care însă au candidat în alte județe. Steluța Cătăniciu a fost “parașutată” la Bihor, iar Emanuel Ungureanu și-a obținut voturile la Buzău.

Steluța Cătăniciu – PSD

  • 57 de ani
  • avocat
  • a fost deputat între 2012-2020

Emanuel Ungureanu – USR PLUS

  • 42 de ani
  • profesor de istorie, asistent social
  • a fost deputat între 2016-2020

DECLARAȚII

„Sper să fie un moment de cotitură în istoria României și începând de acum să schimbăm modul în care se face politică. În acest mandat, avem în Parlament suficienți deputați și senatori noi, care cred în competență și profesionalism în activitatea politică. Împreună, putem forma aceea masă critică care să pornească schimbarea. Voi depune mâine jurământul cu mâna pe biblie, cu încredere și speranță într-o Românie în care lideri competenți legiferează și guvernează în interesul cetățeanului”.

Viorel Băltărețu, deputat USR PLUS

„Îmi doresc pentru noi toți, in contextul pe care îl traversam (pandemia și crizele care o urmează – sanitară și economică) ca cei care vor prelua guvernarea – oricare ar fi ei, să aibă o minimă competență , fiecare în parte, vis-a-vis de responsabilitățile lor viitoare. Din păcate am mari rezerve în acest sens.”

Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat PSD

„Sper că negocierile sa se termine cat mai repede și să putem da României un guvern funcțional. Cred că s-a văzut destul clar până acum că USRPLUS a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a face procesul acesta de tranziție cât mai ușor. În zilele următoare vom vota guvernul și ne apucăm de treabă”.

Radu Molnar, deputat USR PLUS

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.