Salanță are un întreg cartier de construit lângă pădurea Hoia. “Mă apuc de lucru. Când văd atâta escrocherie, nu mai pot”
Omul de afaceri Vasile Salanță, alias Moșu Pic, pregătește un întreg cartier de blocuri în Florești, la liziera pădurii Hoia. O zonă cu un farmec excepțional va ajunge sub șenilele buldozerelor. Sunt cinci blocuri într-un proiect și opt într-un altul, la un kilometru distanță. În total, vreo 800 de apartamente.
Citește și:
Autorizația pentru “Moșu Pic”, moștenirea lăsată de Horia Șulea floreștenilor – DOCUMENT
Activistul de mediu Adrian Dohotaru a obținut avizul de mediu pentru al doilea proiect, cel cu opt blocuri. Autoritatea de Mediu nu a reușit însă să găsească, până acum, avizul pentru celălalt ansamblu, la care lucrările au început.
Iată primele trei pagini din avizul de mediu, în care se vede că firmele lui Vasile Salanță, Someșul Cald Producție srl și Cristal Turism srl, au primit aviz pentru cinci blocuri de opt etaje și trei de câte cinci etaje.
Prefectul Tasnadi Szilard a anunțat că azi dimineață a dat în analiza juriștilor instituției toate avizele și autorizațiile emise pentru zona Hoia. „Am vorbit azi dimineața să se procedeze la analizarea documentelor”, a afirmat Tasnadi, pentru Media9.
Din informațiile noastre, autorizația pentru primul ansamblu ar fi ilegală. PUZ-ul a fost aprobat prin hotărâre de Consiliu Local în 2008, dar a expirat în 2o17, odată cu vechiul plan urbanistic general (PUG). Cine a semnat actele ar putea intra în atenția procurorilor.
De altfel, faptul că planul urbanistic zonal nu mai e valabil a fost constatat și de judecători.
Am discutat astăzi cu Vasile Salanță, foarte revoltat că presa îi pune întrebări. Când îl auzi vorbind, înțelegi exact de ce una dintre firmele sale se numește Someșul Cald Producție. 🙂
“Parcă deja suntem criminali. Vă rog să nu mă mai sunați. Eu am de lucru. Numai aberații scrieți în ziare, nu e nimic adevărat. Numai mințiți. O să comunicăm la autorități când ne cheamă. Când văd atâta escrocherie, nu mai pot. În țara asta nu se face nimic corect și cinstit. Am făcut drumuri prin pădure? Am tăiat eu arbori? O amendat firma care o făcut. Eu am proiect, am banii, mă apuc de lucru”, a spus Salanță.
L-am întrebat și despre al doilea proiect, cel de opt blocuri, iar Salanță a spus doar atât. “La revedere, sănătate”.