Românii sunt chemați la vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. Media9 îi va însoți la urne pe liderii politici ai Clujului

Autor  admin   în       4 zile în urmã     180 Vizualizări.  

Aproximativ 19 milioane de români sunt așteptați să voteze duminică, 24 noiembrie, în primul tur al alegerilor prezidențiale. Secțiile de votare din țară se vor deschide la ora 7:00 și se vor închide la ora 21:00, cu posibilitatea prelungirii programului în cazul în care la închiderea urnelor mai sunt oameni la coadă.

În Diaspora, procesul electoral a început încă de vineri, 22 noiembrie, iar duminică reprezintă cea de-a treia zi de vot pentru românii din afara granițelor.

Media9 îi va însoți la urne pe liderii politici clujeni. Rămâneți conectați la media9.ro ca să aflați ce au declarat Vasile Dîncu, Emil Boc, Adrian Oros, Alin Tișe, Ramona Strugariu și alți politicieni imediat după ce au votat.

Românii își aleg viitorul președinte, care va deveni al cincilea președinte al României de după 1989. Pe buletinele de vot se regăsesc 14 candidați, însă unul dintre aceștia, Ludovic Orban (Forța Dreptei), și-a anunțat retragerea din cursă în timpul unei dezbateri televizate. Orban și-a îndemnat susținătorii să voteze pentru Elena Lasconi (USR), dar numele său va rămâne pe buletinele de vot, alături de ceilalți candidați.

Candidații înscriși în cursa pentru Cotroceni

Din totalul celor 25 de persoane care inițial și-au depus candidaturile pentru funcția de președinte, 10 au fost respinse de Biroul Electoral Central (BEC), iar o candidatură a fost invalidată de Curtea Constituțională. Pe buletinul de vot, ordinea este următoarea:

1.Elena-Valerica Lasconi – Uniunea Salvați România (USR)

2.George-Nicolae Simion – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

3.Ion-Marcel Ciolacu – Partidul Social Democrat (PSD)

4.Nicolae-Ionel Ciucă – Partidul Național Liberal (PNL)

5.Hunor Kelemen – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)

6.Mircea-Dan Geoană – candidat independent

7.Ana Birchall – candidat independent

8.Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru – Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională (PADN)

9.Sebastian-Constantin Popescu – Partidul Noua Românie (PNR)

10.Ludovic Orban – Forța Dreptei

11.Călin Georgescu – candidat independent

12.Cristian Diaconescu – candidat independent

13.Cristian-Vasile Terheș – Partidul Național Conservator Român (PNCR)

14.Silviu Predoiu – Partidul Liga Acțiunii Naționale (LAN)

Detalii suplimentare despre procesul electoral

Scrutinul din 24 noiembrie este unul deosebit de important, având în vedere că noul președinte va influența decizii esențiale pentru România în următorii cinci ani.

Rezultatele preliminare ale primului tur vor fi anunțate în cursul nopții de duminică spre luni. În cazul în care niciun candidat nu obține majoritatea absolută a voturilor (50%+1), un al doilea tur de scrutin va avea loc peste două săptămâni.

About