Revoluția transportului, la Turda: de luni intră autobuzele electrice. Momentul e prefațat de un scandal

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     5198 Vizualizări.  

Turda își revoluționează transportul local. De luni, toate traseele ar urma să fie operate de autobuze electrice. În acest scop, municipiul a cumpărat, pe fonduri europene, 20 de vehicule care se încarcă la priză și le-a concesionat noului operator, Transport Urban Public (TUP) Turda. Vechiul operator, care este privat, Societatea de Transport Public (STP) Alba, punct de lucru Turda, care opera de peste nouă ani, își încheie cu acest prilej contractul.

Momentul acesta festiv pentru Turda este marcat însă de un scandal. Primăria și STP au intrat în conflict. În fapt, cele două părți nu au fost aproape niciodată în relații cordiale și au existat mai multe procese deschise, în ambele direcții. De data aceasta, scandalul pleacă de la o înțelegere care s-a făcut în urmă cu mult timp, pentru momentul schimbării operatorului, care acum nu se mai respectă. STP a dorit ca TUP să preia întregul patrimoniu și toți angajații societății, oferind continuitatea transportului local. Și să ofere sprijin logistic noului operator. Atunci s-a bătut palma, acum lucrurile nu se întâmplă în termenii negociați.

Într-un comunicat trimis presei, directorul STP Turda, Dan Mostecky, merge și mai departe. Arată că TUP va avea mari dificultăți chiar de luni, fără suportul STP.  “Având aproape 20 ani de activitate în transportul local, realizez că fața transportului local se va schimba într-adevǎr de luni. Doar cǎ lucrurile au ajuns într-o zonă în care se asumǎ riscuri şi se minimalizează probleme care pot duce la colapsul total al transportului, fără soluţie salvatoare”, spune Mostecky.

Directorul STP detaliază exact dificultățile pe care consideră că TUP și călătorul din Turda le vor înfrunta din 16 decembrie. Una este autonomia autobuzelor: “STP efectuează peste 4500 km/zi, autonomia reală a tuturor autobuzelor electrice e de aproximativ 2400 km. Diferenţa se va regăsi în curse neefectuate şi pasageri netransportați”, arată specialistul în transport, care atrage atenția și că stațiile de încărcare ale TUP sunt luate cu împrumut. Soluția sa a fost și rămâne ca autobuzele actuale STP să constituie centura de siguranță pentru vehiculele electrice TUP, însă municipalitatea nici nu vrea să audă.

Ziarul TurdaNews a realizat un sondaj pe Facebook. Dintre cei peste 1.800 de respondenți, 92% s-au exprimat în favoarea intrării de luni a autobuzelor electrice.

Săptămâna viitoare intră autobuzele electrice, este un lucru stabilit. Tot atunci se va vedea, fără să mai fie nevoie de un proces, cine are dreptate. Judecătorii vor fi chiar călătorii din stații și din autobuze.

CITAT

“Luni se va ieşi la paradă cu 20 de mașini noi, colantate frumos,  dar cu șoferi neinstruiţi care nu le ştiu încă conduce şi spre amiază majoritatea vor fi descărcate şi doar câteva vor reuși să încheie programele din lipsă de curent. Marţi e posibil ca nici până la amiază să nu se poată asigura programele.  (…) În opinia mea, noul operator de transport ar putea funcţiona în aceleaşi condiţii organizatorice ca STP cel mai devreme prin luna martie a anului viitor”

Dan Mostecky, director STP Turda

Iată comunicatul trimis presei de Dan Mostecky, director STP Turda.

“Am citit cu mult interes articolele din presa locală cǎ STP se opune cu orice preţ progresului, autobuzelor electrice şi transportului modern şi am văzut apelul fǎcut cǎtre angajaţi să accepte propunerea TUP altfel rămân fără loc de muncă. Cred că, din partea mea, TUP a primit până acum mai mult ajutor şi sprijin în a se organiza decât a primit de la angajaţii Primăriei şi ar fi corect ca cei care-l conduc să recunoască asta.

Începând cu cel mai sensibil punct şi anume locul de muncă al salariaţilor fac precizarea cǎ STP nu va desface contractele de muncă, niciunuia dintre salariaţii săi şi le va asigura drepturile salariale atâta timp cât sunt angajaţii noştri. Nu s-au împărţit preavize salariaților şi nici nu se vor împărţi curând. 

Legat de locul de muncă oferit la TUP vreau să spun că sub atentă organizare de peste 2 ani a Primăriei angajaţii TUP vor beneficia de următoarele avantaje:

  • lipsa mobilierului
  • lipsa sistemelor de încălzire
  • lipsa instrumentelor de lucru fie că e vorba de calculatoare , truse auto sau pixuri
  • lipsa punctelor de vânzare bilete şi abonamente
  • lipsa dispeceratului
  • lipsa majorităţii avizelor şi documentelor care pun activitatea de transport şi reparaţii în legalitate
  • au mijloace de transport care fac mai puţin de jumătate din kilometrii necesari, şi fără a avea posibilitatea de încărcare eficientǎ
  • lipsa asigurării CASCO, care transferǎ responsabilitatea reparaţiei şoferului în caz că e vinovat
  • lipsa pregătirii pentru exploatarea sau repararea autobuzelor electrice
  • lipsa banilor necesari pentru începerea activitǎții

Toate aceste lipsuri şi multe altele sunt realitatea ofertei, pentru că lumea a fost ocupată doar să-şi facă imagine. E o abordare iresponsabilă pentru o activitate foarte dificilă. De luni de zile suntem invadaţi săptămânal de poze şi filmări cu drona, cu autobuze care vin pe platformă şi se încolonează spectaculos mărind flota de autobuze a TUP, operatorul de transport care de luni va schimba fundamental transportul local.

Având aproape 20 ani de activitate în transportul local, realizez  că fața transportului local se va schimba într-adevǎr de luni. Doar cǎ lucrurile au ajuns într-o zonă în care se asumǎ riscuri şi se minimalizează probleme care pot duce la colapsul total al transportului, fără soluţie salvatoare.

Asta pentru că armata de specialişti care au făcut posibilă această măreaţă realizare a oraşului a creat şi ignorat conştient câteva probleme pe care din păcate sunt convins că turdenii le vor simţi din plin de luni :

  • Flota de autobuze electrice roşii şi frumos colantate are o autonomie care asigură aproximativ jumătate din cea necesară pentru a face traseele pe care le facem în prezent. În timp ce STP efectuează peste 4500 km/zi, autonomia reală a tuturor autobuzelor electrice e de aproximativ 2400 km. Diferenţa se va regăsi în curse neefectuate şi pasageri netransportați.
  • Staţiile de încărcare rapidă care ar trebui conform ofertei să încarce în câteva minute autobuzul până la circa 70% din capacitate, încarcǎ cu aproximativ 1% în fiecare minut. În condiţiile de trafic din oraş probabil cele 10-15 minute de încărcare stabilitǎ în conformitate cu oferta asigurǎ doar o cursă în plus. Şi sunt doar 2 staţii de încărcare rapidă la 20 de autobuze.
  • Pentru staţiile de încărcare lentă care ar trebui să asigure încărcarea pe timpul garării autobuzelor nu doar că nu se asigurǎ capacitatea totală necesară ci încărcarea se face mult mai lent decât se aştepta beneficiarul TUP. Şi asta fără toate autobuzele conectate la sistemul de încărcare.

O  imagine a degringoladei achiziţiei, rezultat al unui proiect despre care se repetă obsesiv că a uimit Europa, poate fi dată de faptul că autobuzele au fost achiziţionate fără staţii de încărcare şi că acestea sunt pe moment împrumutate. Staţiile de încărcare pentru cele douăzeci de autobuze ale viitorului au fost prevăzute într-un proiect, de peste câţiva ani, care în cel mai bun caz va fi finalizat peste doi. Imaginaţi-vă un om care-şi cumpărǎ un telefon scump, dar uitǎ să-şi cumpere încărcătorul sau că încărcătorul a fost scos din pachet. Ori că-şi cumpărǎ telefonul azi şi încărcătorul peste doi ani.

În aceste condiţii am prezentat în mod repetat şi probabil deranjant de sincer, conducerii oraşului, domnului Primar, problemele tehnice insurmontabile …dar fără succes. Aceea prelungire de contract pe care presa o prezintă inaceptabilǎ oferă de fapt  o alternativă viabilă la o situaţie tehnică care probabil va duce la  blocarea transportului. Propuneam prelungirea contractului odată cu suspendarea acestuia astfel încât din punct de vedere legal în condiţiile unui inevitabil eşec al schemei de transport , Turda să aibă o centură de siguranţă în autobuzele STP, iar angajaţii noştri actuali să aibă certitudinea că mâine pot reveni la un operator de transport care să presteze fără probleme.

În baza experienţei mele, ofer un posibil scenariu deloc roz:  luni se va ieşi la paradă cu 20 de mașini noi, colantate frumos,  dar cu șoferi neinstruiţi care nu le ştiu încă conduce şi spre amiază majoritatea vor fi descărcate şi doar câteva vor reuşi să încheie programele din lipsă de curent. Marţi e posibil ca nici până la amiază să nu se poată asigura programele. 

Se omite şi faptul că autobuzele cele noi au avut multe defecte, unele care le imobilizau după ce au stat liniştite în parcare, nu după ce s-au balansat pe valurile drumurilor din oraş. Reparaţia lor a însemnat mai multe zile de intervenţie a unor echipe speciale venite din Cehia.

Pentru că lucrurile să fie sigure, iar eşecul asigurat nici capacitatea de transport nu ajută. Cele mai încăpătoare autobuze TUP sunt aproximativ de aceleaşi dimensiuni ca cele mai mici autobuze STP. În aceste condiţii în care mai au curent până la amiază, din punct de vedere al aglomeraţiei, va fi mai rău decât în cele mai proaste zile ale STP.

Problema responsabilităţii faţă de un parc auto luat pe fonduri europene şi concesionat TUP nu e acoperită prin poliţa CASCO, adică orice incident în trafic poate fi imputat conducătorului auto, sau în cazul unui accident cu un mijloc de transport neasigurat TUP îşi plăteşte reparaţia şi se judecă cu vinovatul. Avem lunar accidente şi ştim ce înseamnă,  doar că aici vorbim de autobuze de cca 500,000 de euro/bucată şi de conducători auto care încă nu au cum să cunoască maşinile pentru că nu au primit instructajul promis. Eu unul nu aş avea TUP-eul  să încep o activitate în aceste condiţii.

Au trecut peste doi ani de când domnul Primar m-a anunţat că într-o lună porneşte noul operator de transport. Era convins de asta şi atunci ne-a prelungit contractul de concesiune cu fix 2 luni, deşi i-am prezis amuzat că în minim un an poate face transport un alt operator dacă “trage tare”. Repet, au trecut peste doi ani şi câteva  prelungiri de contract sau chiar un contract nou. În opinia mea, noul operator de transport ar putea funcţiona în aceleaşi condiţii organizatorice ca STP cel mai devreme prin luna martie a anului viitor. În mod iresponsabil se forţează începerea activităţii luni într-o formă improvizată şi foarte riscantă în condiţiile amintite. 

Nu a vrut nimeni să oprească TUP, domnilor ziarişti. Doar am făcut propuneri, care au fost respinse cu violenţă, propuneri pentru alternative, pentru că acum transportul public local a devenit un vehicul electric care se îndreaptă cu mare viteză spre un zid pe care “conducătorul” nu reuşeşte să-l vadă. Consider că  STP a oferit TUP o mână de ajutor şi un suport în caz de eşec, dar din cauza unor orgolii pe care nu le pot înţelege nu doar că ne-a fost ignorată ofertă, ne-am trezit şi cu articole în presă prin care suntem deja nominalizaţi ca principalii vinovaţi ai viitorului rateu organizatoric.Oferta STP oferea doar o alternativă de a acoperi majoritatea lipsurilor patrimoniale şi posibilitatea ca Municipiul să aibă o rezervă pentru derularea activităţii de transport în cazul foarte plauzibil ca TUP, noul operator, se blochează. Azi avem în STP un operator valid, cu experienţă şi un TUP cu lipsuri elementare. De luni vor fi doi operatori invalizi. 

Las deoparte astăzi orice aspecte legate de probleme de legalitate a demersurilor care au dus la naşterea TUP. Le vom discuta în viitor. Personal mă simt împăcat sufleteşte prin faptul că inclusiv astăzi am încercat să cresc şansele noului operator de a fi funcţional. Am dovezi scrise că am transmis situaţia reală fără înflorituri şi zero propagandǎ, dar se pare că persoanele cu responsabilitate în oraş preferǎ lumea paralelă.

Promit să felicit organizarea transportului în condiţiile în care se va apropia măcar de jumătatea aşteptărilor create turdenilor de propaganda permanentă din ultimul an, dar aştept la rândul meu ca cel responsabil să-şi asume public eşecul, în cazul în care în afirmaţiile mele de care nu s-a ţinut cont se confirmă, fără a căuta vinovaţi în cei numiţi conştient să gestioneze o situaţie la limita catastrofei”, a scris Mostecky.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.