Retrocedări ilegale. Statul român este corigent la istorie și cu buzunarele goale

Statul român este corigent la istorie și cu buzunarele goale. Nu pare deranjat să plătească de două ori pentru același lucru. Iar banii nu ajung măcar la cetățeni români, ci la unii din afara granițelor.

Media9 a mai dezvoltat problema optanților maghiari, care au fost răsplătiți de către statul român la începutul secolului XX. După unele surse, suma despăgubirilor s-a ridicat la echivalentul a peste 100 de tone de aur pur (24 carate), însă în opinia unora, realele despăgubiri s-ar ridica la echivalentul a 600 de tone de aur pur. Dar urmașii lor s-au întors și au revendicat fără drept proprietăți. Și, culmea, le-au primit.

• Debitor sau proprietar? Problema optanţilor maghiari din Transilvania – I
• Debitor sau proprietar? Problema optanţilor maghiari din Transilvania – II

Un articol de presă, din anul 2015, preciza că președintele Fundației Naționale a Românilor de Pretutindeni (FNRP), Eugen Popescu, susținea că la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului au fost prezentate, ”în premieră”, documente care atestau că urmașii optanților maghiari au revendicat, fără drept, proprietăți uriașe din Transilvania. Eugen Popescu a cerut anchetarea retrocedărilor și a afirmat că, în cazul în care nu vor fi începute cercetări în acest caz, reprezentanții FNRP și cei ai Forumului Transilvania Furată (FTF) vor ieși în stradă. La rândul său, Marcel Bărbătei, inițiatorul FTF, a declarat că lista de documente prezentată cuprinde peste 500 de nume și sumele încasate de optanții maghiari de la statul român. Potrivit acestuia, după primul război mondial, conform tratatelor internaționale, Regele Ferdinand I a inițiat reforma agrară, dându-le posibilitatea marilor latifundiari să opteze pentru dobândirea cetățeniei române sau vânzarea proprietăților lor. Odată ce teritoriul Transilvaniei a revenit României, prin Marea Unire, optanții, cetățeni ai Imperiului Austro-Ungar, au avut două posibilități: fie să rămână în România, situație în care erau somați să își ia cetățenie română, fie să rămână la Viena sau la Budapesta, unde stăteau deja, coordonându-și afacerile prin interpuși, și să vândă proprietățile statului român. Cei care nu au fost mulțumiți cu sumele primite, au intrat în celebrul proces al optanților, în care s-a stabilit, de către o curte internațională, dacă aveau dreptul la mai mult sau mai puțin decât au primit. 

Se pare că se intenționa ca documentele să fie puse la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi deschisă o anchetă serioasă asupra acestor cazuri care să ducă în cele din urmă la identificarea responsabililor pentru imensitatea sumelor pierdute de-a lungul timpului de statul român. Au trecut aproximativ 6 ani de atunci și iată că nici până în ziua de azi nu s-a auzit de vreun mare proces care să elucideze această enigmă: de ce statul român nu s-a trezit din letargie pentru a evita o dublă plată pentru aceleași bunuri situate pe teritoriul său. Nu e ca și cum statul abundă în fonduri pentru astfel de despăgubiri, iar în cazul în care cineva profită de acest total dezinteres, se cheamă că statul nu are grijă de bunăstarea cetățenilor săi. Toate aceste despăgubiri plătite fără rost ar fi putut duce la construirea de școli, spitale sau infrastructură rutieră. Ceva care să ajute statul să evolueze și să nu rămână agățat în mod forțat în evul mediu.

Dacă vocile acestor oameni și organizații nu sunt suficient de grele, astfel încât să ajungă la urechile autorităților responsabile în domeniu, oare ce ar trebui făcut? Ne chinuim ca stat să ducem România la nivelul țărilor fondatoare ale UE, să asigurăm condiții de trai europene, să construim și să prosperăm. Însă, atunci când este vorba să ne apărăm interesele, suntem dezorganizați și delăsători și ajungem să pierdem inutil sume uriașe din vistieria statului. Partea bună este că mai există timp pentru autorități să se trezească. Documentele există, adună praf pe rafturi undeva. E nevoie doar de câțiva oameni cu inițiativă, spirit civic și răbdare care să reîntoarcă în patrimoniul statului bunurile care acolo își au locul.