„Rănile deschise” ale orașului. Avem șantiere care ne deranjează de 10-20 de ani

Arhitectul Șerban Țigănaș, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, a adus în discuție o problemă majoră a orașelor din România: șantierele care nu se mai închid. Legislația reglementează clar condițiile de deschidere a unui șantier, însă nu impune și reguli stricte privind închiderea acestuia. Rezultatul? Lucrări care rămân în șantier 15, 20 sau chiar 25 de ani.

„Este firesc să ne deranjeze construcțiile. Orice șantier este o rană deschisă. Da, este poluare, este gălăgie, este deranj. Cultura construirii, în opinia mea, ține de o chestiune extrem de importantă, cultura șantierului sau subcultura șantierului, care presupune niște lucruri foarte precise. Evident, e vorba de regimul șantierului, de ce se întâmplă acolo, de între ce ore dai cu bormașina și când cârâie macaraua și așa mai departe; de toate elementele de poluare. În România – și aici nu mă plâng doar de orașul în care trăiesc, ci în România – faptul că ai deschis un șantier presupune o anumită chestiune, dar faptul că nu l-ai închis atunci când ai promis că-l închizi nu presupune nimic”, a explicat Țigănaș.

Arhitectul atrage atenția asupra lipsei unei planificări clare și a responsabilizării constructorilor. „Un șantier ar trebui să fie autorizat, nu așa cum se face acum, că majoritatea autorizațiilor sunt pe un an, pe doi ani. Trebuie un calcul foarte precis, care trebuie să vină de la cineva care face organizarea de șantier. Pentru a construi această clădire am nevoie de 327 de zile, minus sărbătorile, și chestiunea asta ar trebui să fie extrem de precisă din secunda următoare. Atenție, șantierul ăla continuă să polueze. Un șantier poluează și când nu-i nimeni acolo să lucreze, poluează vizual, poluează mental, poluează în toate, toate felurile.”

Țigănaș a semnalat și implicațiile financiare ale acestui fenomen. „Un șantier nu plătește impozite pentru clădirea respectivă, nu există. Deci, înainte de a fi recepționată, clădirea nu există? Și de aici toate poveștile astea, că unii se mută în clădire înainte de a fi recepționată, scapă de niște impozite. Este o fentă la adresa societății și bugetului local, deși nu se știe cum (sau ba se știe) cum o clădire nerecepționată beneficiază de contract de apă, curent.”

Arhitectul a oferit și un exemplu personal: „Absolut inadmisibil, după părerea mea, ca o clădire să fie în șantier care durează de 17 ani. Se întâmplă chiar lângă locuința mea.”