RANDĂRI NOI cu proiectul Iulius Carbochim. Ce se vede: hale industriale renovate, mult verde, pod peste Someș și ponton

Autor  Ionel Lespuc   în       7 luni în urmã     5218 Vizualizări.  

Randări noi obținute de Media9 cu proiectul mixt de pe platforma Carbochim. Planul urbanistic zonal va intra joi în dezbaterea Consiliului Local Cluj-Napoca și, dacă va fi aprobat, va merge spre autorizare. Cum spuneam și cu alt prilej, sunt mari șanse ca lucrările la fundație să înceapă anul viitor.

Sunt trei imagini virtuale pe care vi le prezentăm în exclusivitate. Acestea ne arată zona comercială, culturală și de agrement.

Avem așadar imaginea 1: vedere din Piața 1 Mai. Se observă cele două imobile renovate, poate un termen mai potrivit ar fi “salvate”. În dreapta este fosta clădire administrativă – va găzdui un spațiu de coworking și servicii, în stânga hala cu arcade – aici va funcționa un centru de arte performative, unde se vor desfășura spectacole, ateliere sau expoziții. În fața acestora este acum o parcare, brăzdată de vechea cale ferată dezafectată; acolo va apărea, dacă privim randările, o grădină urbană.

Imaginea 2 este o vedere tot dinspre est, de pe strada Porțelanului. Această arteră se va extinde în viitor la patru benzi. Ne uităm la corpul principal al mall-ului, gândit cu terase și acoperiș înierbate. La sol sunt arbori, care dau umbră aleilor, respectiv o pistă de biciclete.

Foarte interesantă este randarea 3. Ne aflăm de data aceasta la vest, pe strada Oașului și privim către fața viitorului ansamblu mixt. Acolo se va construi acest pod nou, pe patru benzi auto. Pista de biciclete trece de pe un mal al Someșului pe celălalt și se continuă prin fața mall-ului. Clădirea este de factură modernă, cu multă sticlă; vă amintiți că arhitecții sunt de la un celebru birou din Olanda, care are proiecte fabuloase pe toate continentele. Pe de altă parte, adevărul este că arhitectura urmează să intre în analiza comisiilor Primăriei abia după aprobarea planului urbanistic zonal de către Consiliul Local. Vegetația din imagine este abundentă, cu arbori maturi; Iulius a comunicat de mai multe ori că are sute de copaci într-o pepinieră – unii aduși chiar din zona Carbochim, alții de peste mări și țări; aceștia din urmă au fost lăsați să se aclimatizeze. Se vede din nou că terasele sunt verzi, se observă și un ponton pe malul Someșului, cum găsim astăzi în Iulius Park.

Noul set de randări ne arată că Iulius a luat tot ce era relevant din opiniile exprimate în spațiul public – vegetație, piste velo, relația cu Someșul – și le-a inclus în planurile sale. Altfel spus, a căutat să mulțumescă pe toată lumea. Și a ieșit promisiunea care se vede în cele trei randări, iar noi vom urmări cu atenție ca aceasta să nu fie încălcată.

About