Propunere: modificarea culoarului avioanelor care survolează Clujul. “Cer preîntâmpinarea unei posibile tragedii”
Aeroportul internațional “Avram Iancu” are tot mai mulți călători; anul acesta l-a întâmpinat pe cel cu numărul două milioane cu două zile mai devreme decât în 2018, dar visul conducerii este să ajungă la șapte milioane. Dezvoltarea aeroportului vine și cu un preț: zona de est a Clujului se confruntă cu o poluare fonică accentuată. “Deja sunt obișnuit. Abia dacă mă mai trezește zborul de Londra, la ora 6”, făcea haz de necaz Victor, un clujean care locuiește în zona străzii Plevnei.
Tema poluării fonice, dar și cu kerosen a estului Clujului a fost dusă în parlament de deputatul Adrian Dohotaru, un cunoscut activist ecologist. Iată textul unei scrisori pe care Dohotaru i-a trimis-o ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc:
“Zeci de mii de clujeni au sănătatea afectată de zborurile care trec deasupra orașului. ROMATSA din subordinea Ministerului Transporturilor trebuie să schimbe culoarul de zbor astfel încât să ocolească orașul. Cum cele mai multe accidente au loc la decolare și aterizare e doar o chestiune de timp până când se va produce prima defecțiune a unui avion deasupra orașului. De aceea, cer preîntâmpinarea unei posibile tragedii prin modificarea culoarului de zbor. Aeroportul clujean este construit la doar 8 kilometri de centrul orașului, iar autoritățile județene nu au fost destul de prevăzătoare încât să schimbe locația aeroportului pe altă axă decât est-vest și nu într-o vale cu ceață, plus fumul și mirosul venite de la depozitele neconforme construite de Primărie în Pata Rât.
Clujenii cei mai prejudiciați sunt cei din Someșeni, cartierul Între Lacuri, Mărăști și Gheorgheni, dar chiar și eu, care locuiesc în Mănăștur, în celălalt capăt al orașului, aud din pat, la 6 dimineața avioanele cum decolează și aterizează. Îmi închipui cât de dificil trebuie să fie pentru clujenii din estul orașului. Și nu trebuie să îmi închipui, mai multe cunoștințe s-au plâns în mod repetat de poluarea fonică, dar și cu kerosen”.
Din păcate, Clujul a ratat șansa de a muta aeroportul într-o altă zonă. Discuții despre obligativitatea aterizării avioanelor dinspre est s-au mai purtat, însă specialiștii spun că operatorii de zboruri low-cost nu vor dori să schimbe nimic. Și asta întrucât un ocol ar însemna să plătească în plus pentru carburant, din propriul buzunar.