Tag Archive: adrian dohotaru

Centura lui Boc, prima reacție contra. „Mă opun” + „Floreștenii nu vor ocoli atâta”

  6 zile în urmã     6528 Vizualizări  

Media9 a "arestat" subiectul centurii metropolitane. Sunt 16 articole apărute într-un an (AICI), v-am spus primii care este traseul, câte ieșiri are, câte tuneluri, apoi v-am arătat cei dintâi ce spun proiectanții, câte hectare de pădure se taie și ce termene avansează ministrul Transporturilor, diferite de cele vânturate de Emil Boc. Februarie 2026 - acesta este cel mai optimist termen de finalizare. Încă cinci ani și jumătate ar urma să mai așteptăm. Pe de altă parte, informațiile scoase la lumină de Media9 au împărțit publicul. Și, iată, avem un prim mesaj de opoziție față de proiect.   Deputatul Adrian Dohotaru,…

Detalii

Molnar Geza spune că e nevoie de relaxare în spații verzi. “Nu aș închide parcurile”

  6 luni în urmã     789 Vizualizări  

Virusologul Molnar Geza crede că parcurile nu ar trebui închise, pe durata pandemiei, și că oamenii ar trebui să iasă la relaxare. Într-un interviu oferit deputatului Adrian Dohotaru, Molnar atrage însă atenția că scopul unei asemenea relaxări nu trebuie să fie jucatul tablelor, ieșirea la mici și bere ca în vremurile normale. “Eu nu aș închide toate parcurile. Sigur că un parc central, care este o suprafață foarte mică, care e bine păzit și bine gestionat, poate fi un loc de plimbare. Să mă plimb numai în jurul blocului, unde este beton peste beton, nu e nicio relaxare. Dar subliniez…

Detalii

Adrian Dohotaru, despre arborii tăiați de la UMF: “Avem un deficit serios de democrație locală dacă atât de puțini oameni se mobilizează”

  7 luni în urmã     2148 Vizualizări  

Deputatul independent Adrian Dohotaru, mai cunoscut ca activist ecologist, a acordat un interviu unei studente la Litere în care a vorbit despre tăierile de arbori din curtea UMF Cluj. Dohotaru s-a plâns că societatea civilă nu a avut reacție și că a fost singurul care a făcut o sesizare pe acest subiect. “Abordarea potrivită ar fi fost ca nu doar eu să fac sesizări, ci să facem cu zecile, cu sutele chiar”, a spus deputatul, care așteaptă planul de reamenajare promis de Primărie și UMF pentru primăvara aceasta. Parlamentarul a subliniat și că a inițiat o lege a spațiilor verzi, care…

Detalii

Aquaparkul din Becaș… sau unde se va construi el

  10 luni în urmã     2037 Vizualizări  

Clujul ar urma să aibă un aquapark. De fapt, două. Chinteniul are în plan un astfel de spațiu de agrement, dar nu e suficient. Că la Chinteni este primar PSD, iar la Cluj, PNL, și vedeți cum sunt orgoliile politice. Știați că Therme București este lângă Balotești, la 23 de kilometri de capitală, în timp ce Chinteniul se află la 13 kilometri de Cluj-Napoca? Aquaparkul a fost anunțat în Becaș. În martie, primarul Emil Boc a decis să ignore opoziția civică prezentă în ședința de Consiliu Local (locuitori din zonă, ecologiști, biologi) și a fost ferm: “Proiectul este compatibil cu…

Detalii

Propunere: modificarea culoarului avioanelor care survolează Clujul. “Cer preîntâmpinarea unei posibile tragedii”

  1 year în urmã     14241 Vizualizări  

Aeroportul internațional “Avram Iancu” are tot mai mulți călători; anul acesta l-a întâmpinat pe cel cu numărul două milioane cu două zile mai devreme decât în 2018, dar visul conducerii este să ajungă la șapte milioane. Dezvoltarea aeroportului vine și cu un preț: zona de est a Clujului se confruntă cu o poluare fonică accentuată. “Deja sunt obișnuit. Abia dacă mă mai trezește zborul de Londra, la ora 6”, făcea haz de necaz Victor, un clujean care locuiește în zona străzii Plevnei. Tema poluării fonice, dar și cu kerosen a estului Clujului a fost dusă în parlament de deputatul Adrian…

Detalii

Salvați apa pe care o beau clujenii! Cine e de vină pentru motoare, gunoaie și deversări ilegale

  1 year în urmã     9252 Vizualizări  

La intrarea în Cluj, dinspre Florești, există un teritoriu vast îngrădit. Și primăriile, și investitorii imobiliari se uită cu jind peste gard, dar degeaba. Aceea este zona de protecție sanitară a sursei de apă a clujenilor, iar legea nu dă voie ca acolo să se intervină. Nici măcar piste de biciclete și alei nu se pot amenaja, cum și-ar fi dorit Emil Boc. Apa clujenilor vine însă din lacul Tarnița, iar acolo este o cu totul altă poveste. Se fac sporturi nautice, folosindu-se motoare cu combustie internă; mai rău, se aruncă gunoaie și se deversează ape uzate. Practic, apa este…

Detalii

Mizerie în apa din care beau clujenii. Scandal pe Facebook: “Nesimțiților” vs “Insectă”

  1 year în urmã     18129 Vizualizări  

Beți apă de la robinet? Știți ce beți? Apa din care beau apă clujenii vine din lacul Tarnița, după o investiție prin programul ISPA derulată de Compania de apă Someș. Numai că Tarnița este - ca nicăieri în lume! - un lac navigabil. Și în care unii își aruncă dejecțiile. “Nesimțiților, distrugeți Tarnița! E plin de pontoane cu motor, skyjeturi și bărci, mai nou și hidroavioane, care poluează lacul Tarnița, apa de unde bem. Gardurile ilegale blochează accesul la apă. Fac o sesizare privind amendarea tuturor nesimțiților care au pus gard la apă, fără autorizație, la sub 15 metri de…

Detalii

PARK LAKE, parcul furat. „Anumiți arhitecți deschid ușa cu piciorul la Primăria Cluj”

  1 year în urmã     7314 Vizualizări  

Reacții acide în urma articolului PARK LAKE, parcul furat. Cine a ras de pe hartă un spațiu verde și un lac, publicat marți de Media9. La Cluj s-a construit un ansamblu rezidențial peste un lac și un spațiu verde, care apăreau ca atare în planul urbanistic general. O serie succesivă de planuri urbanistice zonale și de detaliu transformă complet spațiul într-un complet dispreț al legii (350/2001 și OUG 195/2005). Semnătura indică fără dubiu cine a făcut posibilă această stare de fapt: Adrian Iancu, fost arhitect șef al municipiului, prin firma sa, Arhimobil SRL. Autorizațiile au fost obținute de Claudiu Botea, unul dintre patronii…

Detalii