Proiect imobiliar pe strada Nicolae Bălcescu: Bio Green House propune un centru medical cu locuință la mansardă

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã  

Un nou plan urbanistic de detaliu urmează să fie analizat miercuri în Comisia de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca.

Compania Bio Green House SRL, unde acționar majoritar este Daniel Susan, dorește să construiască o clădire mixtă, cu funcțiune medicală la parter și etaj, iar la mansardă un apartament de aproximativ 200 mp. Proiectul este situat pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 13 și presupune extinderea și mansardarea unei construcții existente – deși pare că pe teren nu mai există nicio clădire viabilă. 🙂


Conform Planului Urbanistic de Detaliu (PUD), proiectul include:

• Regim de înălțime: parter + etaj + mansardă.

• Funcțiuni mixte: spații medicale la parter și etaj, locuință la mansardă.

• Suprafață totală construită: 1.023,65 mp.

• Suprafață desfășurată: 1.401,55 mp (inclusiv subsolul pentru parcări și spații tehnice).

• Număr locuri de parcare: 6 locuri auto + 18 locuri pentru biciclete.

• Coeficient de utilizare a terenului (CUT): 0,84 (sub limita maximă admisă de 0,90).

Construcția va fi aliniată la regulile urbanistice ale zonei, având o retragere minimă de 3 metri față de limita laterală a proprietății.

Deși documentația oficială vorbește despre „extindere și mansardare”, realitatea din teren este diferită. Pe parcela studiată nu există o construcție funcțională care să poată fi extinsă, ceea ce ridică întrebarea dacă nu ar fi fost mai corect formulată intenția de „construire de la zero”. Sigur, parametrii urbanistici ar fi fost alții.

Proiectul a suferit modificări. Iată o variantă anterioară, care includea și o parcelă din nordul proprietății.

Comisia de urbanism a Primăriei va analiza proiectul și va decide dacă acesta poate să meargă spre o hotărâre de consiliu local sau are nevoie de îmbunătățiri.

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.