Primul park&ride din Cluj-Napoca. Primăria preia un proiect al Consiliului Județean

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     2329 Vizualizări.  

Au trecut două rânduri de alegeri de când Primăria tot promite parcări de tip park&ride. Vii din afara municipiului, parchezi, iar cu tichetul circuli gratis pe o linie cu transportul public. Astăzi, Consiliul Local Cluj-Napoca a solicitat trecerea unui teren de 48.500 de metri pătrați din patrimoniul Consiliului Județean (o parcelă dezmembrată din terenul aeroportului) în domeniul public al municipiului; acolo ar urma să se facă în sfârșit un park&ride.

În 2019, Consiliul Județean a pornit o licitație pentru realizarea acestui obiectiv. Ofertele s-au depus la 1 octombrie, au fost în evaluare jumătate de an, apoi licitația s-a anulat, întrucât Consiliul Județean nu a mai avut banii necesari. Cum Primăria stă mai bine din punct de vedere financiar, s-a ajuns la decizia de a se prelua terenul.

Conform studiului de fezabilitate comandat de CJ, valoarea estimată a lucrărilor era de 45,7 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Termenul de finalizare al lucrărilor a fost stabilit la 16 luni.

863

de locuri de parcare la sol urmează să fie amenajate, conform proiectului. Este prevăzută și amenajarea unui terminal tip autogară, format din terminal și copertine pentru autocare, respectiv o piațetă publică.

În strategia integrată de dezvoltare urbană și în planul de mobilitate urbană durabilă, documente aflate în consultare publică, se vorbește despre nevoia construirii mai multor park&ride-uri. Cum spuneam, Primăria le-a promis de ani mulți. 

“Celelalte sunt în studiu, pentru că cea mai mare problemă pe care o întâmpinăm este cea a terenulurilor. Încă nu avem un punct de vedere din partea USAMV și a hypermarketului de acolo, pentru a face pe Calea Florești un park&ride. Așteptăm finalizarea studiului de fezabilitate pentru centura metropolitană, întrucât dorim să construim un alt park&ride în zona centurii”, a spus astăzi viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.

About