Primul autobuz cu hidrogen pe străzile Clujului

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã     8138 Vizualizări.  

Pandemia a dat planurile Clujului peste cap. În bugetul municipiului pe 2021, era prevăzută cumpărarea primelor autobuze cu hidrogen, însă din cauza covid s-a renunțat momentan la acest plan. S-a anunțat și o colaborare cu Universitatea Tehnică pentru realizarea caietului de sarcini. Iată că, până atunci, vom vedea totuși un autobuz pe bază de hidrogen pe străzi.

Solaris Bus&Coach, compania poloneză care a trimis la Cluj atât autobuze cu combustibil fosil, cât și electrice, a transmis că va prezente în 12 orașe din România noul Urbino 12 cu hidrogen.

Timp de două luni, autobuzul Solaris cu hidrogen va fi prezent în douăsprezece orașe din România după următorul traseu: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și Oradea, se arată în comunicatul Solaris.

Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului, pentru a fi testat de administrațiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie și a conștientizării eficienței folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată și a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon. 

„În premieră națională aducem autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen pe străzile mai multor orașe din România, pentru a prezenta administrațiilor publice locale beneficiile achiziționării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public pe termen lung, atât din punct de vedere al costurilor, dar și al protecției mediului și a calității vieții locuitorilor. Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluția viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a declarat Daniel Ciolan, director general Solaris Bus & Coach România.

About