Primarul, la munca de jos. Ce se întâmplă, e criză de personal?

Acum câțiva ani, primarul Clujului, Emil Boc, spunea într-o emisiune la radio, citez cu aproximație, “pe mine să nu mă întrebați mărunțișuri, eu mă ocup de lucruri importante, de viziunea orașului pe termen lung”. Era în zorii proiectelor de metrou și centură metropolitană, acolo sus aerul devenise rarefiat. Dar uite că marii vizionari ai municipiului trebuie să pună mâna și la munca de jos, când vine vremea. Că suntem în criză, economică și de personal.
Ne cerem scuze dacă sună ușor ironic, dar ce poți să te îți spui când îl vezi pe strategul Clujului eliberând pești în lac? Probabil doar asta, că s-a terminat tot personalul de la instituțiile pe care le conduce și că a trebuit să coboare din biroul său ca să dea drumul peștilor să înoate. Și cu strategiile, și cu munca de jos.
Fotografia cică este de arhivă. Popularea cu pește a fost azi, dar primarul a ținut să o marcheze cu imagini din alți ani.
Când ne comparăm, o facem cu stil: Munchen, Barcelona, Cracovia. Ar fi interesant de văzut dacă primarii de acolo se fotografiază când beau apă de la dozator sau când eliberează diverse viețutoare, pești sau lebede, în apă. Dacă gesturile acestea “prind” la alegători, la cei de la AUR, bunăoară, atunci îl iertăm. Altfel, poate ar trebui cineva să îi spună, sincer și prietenește, cum arată chestia asta. Și că „rupe” din orele de la birou, plătite din bani publici, pentru a le face peștilor o ședință foto.
Acțiunea de populare a lacurilor din Gheorgheni cu pește se face anual. Aceasta este organizată de Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Cluj, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca și Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca.