Soțul primăriței din Chinteni își construiește un cămin de vârstnici format din zece clădiri
Aviz pozitiv, astăzi, în Comisia de amenajare a teritoriului și urbanism (CTATU) a județului, pentru un nou centru de vârstnici. Este vorba despre o investiție privată din comuna Chinteni. Beneficiarul este Valentin Suciu, soțul primăriței din Chinteni, Lucia Suciu.
8.700
de metri pătrați are parcela pe care urmează să se realizeze acest nou centru de vârstnici. Momentan, acesta este teren agricol.
„Proiectul este al lui Suciu Valentin, nu al meu. Dacă va exista azilul, va fi realizat pe o firmă, la care eu nu voi fi acționară. Este doar o documentație, până la construcție poate să dureze zece ani, în funcție de fondurile care pot fi accesate”, a ținut să precizeze Lucia Magdalena Suciu.
Proiectanții au gândit centrul pe zece module, cu intenția ca vârstnicii să nu se îmbulzească într-o singură clădire. De aceea, construcția va avea cel mult parter+etaj+mansardă și zece metri înălțime. Vor fi cinci module de cazare, patru module de atelier, pentru ca pensionarii să își umple timpul liber, și unul administrativ.
Conform proiectului, edificiul va avea 3.788 de metri pătrați, din care 2.752 de metri pătrați suprafață utilă. S-a stabilit că vor fi amenajate doar zece locuri de parcare, dispuse la sol.
Singura solicitare a CTATU a fost ca, în zona din spate a centrului, să se realizeze o perdea de vegetație, care să acopere imaginea depozitului de cereale din imediata apropiere.