Primăria primește creșe/grădinițe la cheie, din partea marilor investitori. Se lăcomește însă și la cei foarte mici
Vă amintiți, poate, de cearta din Comisia de Ameanajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) dintre primarul Emil Boc și un clujean care reprezenta 11 familii dornice să își construiască locuințe în Borhanci. Găsiți AICI. În urma discuției, Boc s-a justificat la emisiunile radio la care participă, spunând că dezvoltatorii trebuie să dea ceva în schimb orașului. Corect! Ca urmare, Media9 a cerut Primăriei situația generală – câte planuri urbanistice zonale au inclus până acum creșă/grădiniță/școală, să putem face o evaluare a situației și o comparație privind dimensiunea PUZ-urilor.
Informația care ne izbește din start: până acum, UN SINGUR DEZVOLTATOR a trecut în administrarea Primăriei o creșă: Martinel, din Bună Ziua (foto jos). Mai sunt trei PUZ-uri aprobate și nouă în diverse faze. Sunt ditamai ansamblurile cu sute de apartamente, niciunul acolo unde niște amărășteni caută să își construiască niște case.
“Întrucât cadrul regulamentar s-a modificat odată cu actualizarea PUG în 2014, iar pentru zonele mixte rezultate din restructurarea zonelor cu caracter industrial (UTR Rim) s-a introdus obligativitatea încheierii unui contract de restructurare între deținătorii unităților industriale și Municipiul Cluj-Napoca / Consiliul Local, contract prin care se stabilesc condițiile cadru de restructurare, inclusiv obiectivele de interes public necesare în zonă, acest fapt a determinat apariția în proiecte a mai multor dotări publice (creșă, grădiniță, școală primară) ce se vor realiza din investiții private și care vor trece în domeniul public, odată finalizate”, arată Iulia Perșa, șefa Biroului Mass-Media.
Declarația aceasta ne mai oferă un punct slab din argumentația primarului. Ca să ceară legal creșă, Emil Boc trebuia să fie în fața unui PUZ de restructurare. Cele 11 familii din Borhanci nu aveau nevoie de un asemenea contract, era un PUZ simplu.
Și acum să vedem statistica: avem o creșă finalizată și oferită municipalității, trei PUZ-uri cu creșe/grădinițe cu documentații de urbanism aprobate, trei PUZ-uri cu creșe/grădinițe cu documentații încă neavizate, trei PUZ-uri cu creșe/grădinițe propuse. 10 cazuri. Vi se pare mult sau puțin, în condițiile în care la Cluj se construiesc peste 3.000 de apartamente anual?
Să luăm cele trei PUZ-uri deja aprobate:
- Ansamblul Fimaro, care se ridică pe locul fostei fabrici Metalul Roșu. Sunt peste trei hectare studiate, s-au proiectat blocuri și o clădire de birouri cu 6-11 etaje (foto sus). Dezvoltator: Radu Horațiu Țaica, acționar majoritar la Vector Capital, societate care construiește vile în Borhanci (fără grădinițe).
- Ansamblul Mucart, cu 15 clădiri, cele mai înalte de parter și opt etaje, dispuse pe 3,6 hectare. O investiție de 190 de milioane de lei. Investitor: Ovidiu Turcu, pe care îl știți de la showroom-ul Dacia.
- Ansamblul Ascom Impex de pe strada Tășnad, cu blocuri de șase etaje între strada Tășnad și Calea Florești. În prima etapă se vor realiza 120 de apartamente. Proiectul este propus de Mircea Ilea, unul dintre fondatorii Seltron.
După cum vedeți, există o constantă: toate sunt de mari dimensiuni, nici vorbă de vreun grup de familii care își fac PUZ comun.
Trecem în revistă toate investițiile care donează creșe, grădinițe sau chiar școală. Sunt cu toatele investiții consistente.
Trei au documentații de urbanism aflate la faza de aprobare în Consiliul Local: PUZ de restructurare urbană, bvd. Muncii nr. 4-6, beneficiar S.C. Noroc S.A. (școală primară (S)+P+2E cu sală de sport), PUZ de restructurare urbană str. Fabricii nr. 145A – str. Sobarilor, beneficiari S.C. SPUT S.A și S.C. SARES S.A. (creșă), PUZ de restructurare urbană, Bvd. Muncii nr. 2- str G.G. Byron nr. 1-3, beneficiar S.C. Lucarom Impex S.R.L (grădiniță). Alte trei au documentații de urbanism aflate la faza de avizare: PUZ restructurare urbană (fosta platformă industrială TDR), str. Oașului -str. Gării, beneficiară S.C. Hexagon retail properties (încă nu se știe dacă va fi creșă sau grădiniță), PUZ de restructurare urbană, str. Fabricii de chibrituri, beneficiari S.C. Geain S.A și LIDL (încă nu se știe dacă va fi creșă sau grădiniță), PUZ de restructurare urbană, str. Vidrei-Morii, beneficiar Alex&George Import Export S.R.L (creșă). În fine, ultimele trei au documentații aflate la faza elaborării propunerii preliminare (s-a emis aviz de oportunitate, nu s-au depus încă documentația PUZ): PUZ de urbanizare, str. Bună ziua – nord, beneficiar: S.C. Emergent Real Estate S.A., P.U.Z de restructurare urbană – str. Calea Baciului nr. 47, beneficiar S.C Ruttrans S.A, PUZ str. Porțelanului – str. Tăbăcarilor, beneficiar S.C. Newline Building S.R.L; la acestea încă nu s-a stabilit care va fi dotarea de utilitate publică.