Primăria – pierdere de 7 milioane de lei în două săptămâni. Boc: „Suntem în cădere”
Starea de urgență afectează serios bugetul municipiului Cluj-Napoca. În numai două săptămâni s-au pierdut șapte milioane de lei.
“Asistăm la o cădere de venituri. Am pierdut șapte milioane de lei doar pe jumătate din luna martie. Urmează o cădere liberă, cu siguranță, pe luna aprilie. În mai, probabil că activitatea va începe să își revină, dar puțin. Nu va fi ușor acest an financiar pentru Cluj-Napoca, având în vedere multitudinea de proiecte pe care le avem planificate și activitățile zilnice pe care le gestionăm”, a spus Emil Boc, la Realitatea FM.
Primarul a menționat că vor apărea întârzieri la unele dintre proiecte. A subliniat însă că cele trei parkinguri din Mănăștur se vor finaliza în 2020, așa cum era planificat.
Deși la nivel național se vorbește intens despre măsuri în zona bugetară, astfel încât angajații de la stat să suporte și ei o parte din costurile crizei, primarul Clujului a făcut un anunț foarte clar: niciun angajat de la Primărie nu pleacă în șomaj tehnic. Chiar dacă nu avem bani pentru proiecte, este esențial ca cei peste 1.000 de angajați ai municipalității să își încaseze salariul întreg și la timp.