Poluare mare la Cluj, măsuri „incipiente” pentru mobilitatea alternativă. Și ce credeți? Primarul dă vina pe opozanții metroului 😂

Autor  admin   în       1 lunã în urmã     1524 Vizualizări.  

Într-un moment în care poluarea din Cluj-Napoca atinge cote alarmante, soluțiile de mobilitate durabilă propuse de administrația locală sunt proiecții pentru un viitor destul de îndepărtat. Proiecte precum metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană sunt prezentate ca soluții salvatoare, însă orașul se confruntă astăzi cu probleme grave de trafic și calitate a aerului, iar aceste măsuri ar fi trebuit implementate cu ani în urmă.

Conform unui raport recent al Pricewaterhouse Cooper despre mobilitatea inteligentă, Cluj-Napoca este clasificat într-o categorie care include orașe „la început de drum” în ceea ce privește mobilitatea sustenabilă, alături de orașe precum Almaty (Kazakhstan), Baku (Azerbaijan) și Belgrad (Serbia). În același timp, Clujul și Bucureștiul se numără printre orașele cu cea mai proastă calitate a aerului, conform aceluiași raport. Deși în alte orașe europene situația poluării s-a îmbunătățit, Clujul rămâne într-o poziție nefavorabilă, fapt ce ridică semne de întrebare asupra capacității administrației de a aborda eficient problema poluării.

Cu toate acestea, în loc să-și asume responsabilitatea pentru întârzierile în implementarea măsurilor de reducere a poluării, primarul Emil Boc alege să critice societatea civilă.

„Păi asta să le mai spuneți la ăia care se opun la metrou, la trenul metropolitan. Să le mai spuneți aceste lucruri, pentru că aceste proiecte pe care le facem exact această țintă o au: să reducă poluarea, să aducă o mai bună calitate a vieții la Cluj”, a spus primarul, adăugând că metroul va reduce traficul și poluarea, echivalentul a „o jumătate de milion de arbori plantați”, a replicat astăzi la Napoca Live.

Această retorică nu ia însă în calcul că problema poluării este una de actualitate și că soluțiile propuse de administrația locală sunt, în cel mai bun caz, de perspectivă. În timp ce proiectul metroului este promovat intens, el are ca termen orientativ de finalizare anul 2031.

În loc să înfrunte criticile constructive și să vină cu soluții mai rapide pentru reducerea poluării, cum ar fi politici publice de reducere a transportului cu mașini individuale, stimularea transportului public existent sau dezvoltarea infrastructurii de transport alternativ, administrația se războiește cu civicii. Între timp, calitatea vieții pentru cetățeni continuă să fie afectată de traficul sufocant și poluarea de zi cu zi.

Infrastructura de mobilitate inteligentă este necesară, dar această nevoie nu exclude necesitatea unor măsuri rapide, care să reducă poluarea din prezent și să ridice calitatea vieții de azi, nu doar în viitor.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.