“Plicul din spitale trebuie aspru combătut” (A)
Înainte de a fi candidat la Camera Deputaților din partea PSD, Patriciu Achimaș-Cadariu este medic. A fost ministru al Sănătății, este directorul de îngrijiri medicale la Institutul Oncologic din Cluj, predă la Universitatea de Medicină și Farmacie.
Patriciu Achimaș-Cadariu a acordat un interviu pentru Media9, în care a vorbit despre nevoia de medici în politică, în special din cauza pandemiei actuale, dar și despre lucruri delicate din zona medicală: „plicul” și infecțiile nosocomiale.
Medicul crede că este nevoie de o foarte bună informare a publicului privind prevenția bolilor, în special a cancerului, specialitatea sa, respectiv o bună comunicare privind covid și vaccinul împotriva acestei boli. De altfel, miza lui Patriciu Achimaș-Cadariu în Parlament va fi susținerea unui plan național de cancer.
“Când ești educat ca medic, unui pacient trebuie să îi spui ce tip de viață ar trebui să ducă. Partea aceasta de informare este una esențială în demersul nostru. Este o intervenție medicală în sine. Informarea este parte a unui continuum”, a spus Patriciu Achimaș-Cadariu.
L-am întrebat pe medicul Achimaș-Cadariu despre “plicul” din sistemul medical. Deși salariile au crescut foarte mult, există suficienți medici care nu se jenează să ia bani de la pacienți.
“Plicul a fost o consecință a haosului și a proastei salarizări. (…) Există o practică de recompensare în toată lumea, dar o aduce într-un sistem în care pacientul este afectat de nedarea plicului deja e o nebunie și asta cu siguranță trebuie aspru combătută. În ce măsură aceste obiceiuri persită le vedem prin exemple zilnice, în condiții în care medici cu salarii acceptabile, chiar bune, să condiționeze actul medical. E un lucru pe care ar trebui să îl reglementăm ca să nu se mai întâmple”, a explicat medicul clujean.
Mai grea pare lupta cu infecții nosocomiale, pe care Patriciu Achimaș-Cadariu a pornit-o când a fost ministru: “În 2016, înainte să părăsesc guvernul, am lansat un plan de combatere a infecțiilor nosocomiale. S-a comentat că durează. Da, durează, pentru că până una-alta nu avem suficienți specialiști care să raporteze și identifice aceste infecții. Dacă nu avem pesonal, nu vom ști câte sunt și cum sunt”.