Patru sau cinci blocuri? Primul pas pentru construirea unui ansamblu imobiliar în Sânnicoara

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã  

Consiliul Județean a avizat favorabil studiul de oportunitate pentru un nou ansamblu imobiliar în Sânnicoara, comuna Apahida. Blocurile sunt relativ aproape de drumul național și de intrarea în municipiul Cluj-Napoca. 

Pe planșa prezentată de arhitecți în comisia de urbanism a județului apar cinci blocuri, fiecare cu patru etaje, un parc de peste 3.000 de metri pătrați și o creșă. Parcările au fost prevăzute la parter, sub blocuri. Dezvoltatorul este Digger Contractors, care construiește blocuri la Cluj, pe străzile Brâncuși și pe Oașului, dar are deja și un proiect început la Apahida.

120

de apartamente ar urma să aibă ansamblul imobiliar din Sânnicoara. 

Membrii comisiei de urbanism au cerut câteva modificări care ar trebui aduse proiectului până la faza de avizare a planului urbanistic zonal. S-a propus mutarea parcărilor la demisol, creșterea spațiului verde prin eliminarea unui bloc (așadar patru în loc de cinci, dar cu mărirea de volum a două dintre imobile), respectiv donarea creșei către administrația publică locală din Apahida.

Proiectul Digger se învecinează la sud cu ansamblul Estimo, care are de asemenea blocuri cu patru etaje.

 

About