Patru etaje, pe Observatorului. Vor să mai construiască o clinică de ginecologie
O nouă clinică de obstetrică-ginecologie este propusă la Cluj. O echipă de medici, acționari ai companiei Rebuild Pentagyn, au cumpărat un teren între străzile Observatorului și Caisului. Acolo ar urma să se construiască o clădire modernă, cu patru etaje. Planul urbanistic zonal a fost pus în dezbatere publică pe website-ul Primăriei și urmează să intre în analiza comisiilor.
Cum spuneam și cu altă ocazie, statul nu reușește să construiască spitale, dar privaților le merge excepțional. Practic, clădirile cu funcțiuni de sănătate apar ca ciupercile după ploaie.
2.690
de metri pătrați măsoară terenul pe care se propune clinica. Terenul este de fapt o curte de lângă benzinăria MOL și va fi nevoie de realizarea unui drum, care să îl comecteze cu strada Observatorului. Tocmai de aceea, o porțiune mare, de 1.420 de metri pătrați, este dedicată circulațiilor.
Clădirea ar urma să aibă demisol, parter și patru etaje, cu o înălțime maximă de 27,8 metri. Suprafața construită ar urma să fie de 634 de metri pătrați, iar cea desfășurată, de 3.561 metri pătrați. Spațiile verzi măsoară 635 de metri pătrați.
În proiect sunt incluse 30 de locuri de parcare auto și 24 pentru biciclete.
Rebuild Pentagyn este o companie cu doi ani vechime, înființată de mai mulți medici primari de obstetrică-ginecologie de la clinica Novogyn. Acționarii mai mari sunt medici și cadre didactice la UMF: Mihaela Oancea, cu 30%, și Răzvan Ciortea, cu 25%.
PUZ-ul a fost studiat de arhitectul Cristian Urcan, de la SQM Architecture s.r.l.
Planul poate rămâne așa sau poate fi modificat în urma analizei arhitecților din comisia de urbanism a Primăriei.