Oros râde de politicienii care au săpat pentru metrou: Au venit să inaugureze o grămadă de pământ

Autor  admin   în       5 luni în urmã     838 Vizualizări.  

Fostul ministru al Agriculturii Adrian Oros, candidat la funcția de președinte al Consiliului Judțeean din partea Alianței Dreapta Unită, râde de politicienii veniți să inaugureze lucrările la metrou. Printre ei, actualul premier și patru foști.

„Toți cei care au fost ieri la inaugurarea metroului la Florești au sperat că vor putea smulge niște procente. Doar despre asta a fost vorba. Nu a fost vorba despre Cluj sau despre Florești sau despre transportul infernal din județul nostru. Faptul că muți niște utilități de colo-colo sau niște țevi de colo-colo și inaugurezi o grămadă de pământ, noi ne-am obișnuit. Clujenii au asistat în ultima săptămână la trei asemenea inaugurări de proiecte promise de 15-20 de ani și care abia acum se inaugurează”, a spus Oros, în emisiunea „9 întrebări în 9 minute”, produsă de Media9.

Cândva în PNL, Adrian Oros a criticat și modul în care este administrat județul de către fostul său coleg Alin Tișe. „Eu am simțit că preocuparea reală a dlui Tișe nu a fost, de fapt, conducerea acestui județ și a avut cu totul alte priorități. Multe lucruri care au ieșit au ieșit pur și simplu pentru că s-au întâmplat lucrurile. Domnia sa a avut abilitatea să se ‘lipească’, ca și imagine, de lucrurile care s-au întâmplat în județul nostru. N-am simțit o strategie de dezvoltare și putem le putem lua pe rând. Parcurile industrial le-a ratat. Cu tot ceea ce înseamnă gestionarea deșeurilor am avut o telenovelă urât mirositoare de peste 10 ani, în care s-au cheltuit 100 de milioane în plus față de proiectul inițial. Acum ne spune că ne mai trebuie încă 100 de milioane ca să ecologizăm acel munte de gunoi. Deci, practic, proiecte mari, proiecte semnificative în ultimii 20 de ani nu s-au întâmplat în acest județ”, a conchis fostul ministru.

Iată întregul interviu mai jos:

CMF:21240063

About