OPOZIȚIE. Locuitorii din Popești protestează față de construirea unui ansamblu rezidențial pe locul unei foste ferme de porci

Autor  admin   în       1 orã în urmã  

Specialiștii în urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj vor avea de analizat, în ședința de joi, 20 noiembrie, un proiect care propune construirea unui ansamblu rezidențial pe 2,4 hectare în locul unei ferme de porci, în localitatea Popești, comuna Baciu. Vecinii se opun total acestui proiect.

Unii dintre ei au transmis mesaje site-ului nostru, prin care și-au manifestat dezacordul, dar au făcut și sesizări către arhitectul șef al județului, Comisia tehnică de urbanism a județului și către Prefectura Cluj, prin care contestă proiectul imobiliar, despre care spun că se potrivește în zonă „ca nuca în perete”.

Aceștia subliniază impactul pe care proiectul imobiliar l-ar avea asupra traficului din zonă, dar mai atrag atenția asupra lipsei infrastructurii, dar și alunecărilor de teren.

„Subsemnatuta I. Ș, domiciliat(ă) în Popesti, comuna Baciu, județul Cluj, doresc să adresez o reclamație oficială referitoare la inițiativa de construire a unui ansamblu rezidențial cu o structură nepotrivită zonei rurale, si deloc binevenită, pe o suprafață de cca. 2,4 hectare pe amplasamentul fostei ferme de porci din Popești, descrisă recent în presă:

Case în loc de porci. Ansamblu rezidențial pe 2,4 hectare care ar urma să se construiască pe amplasamentul unei ferme

Lipsa infrastructurii adecvate. Zona Popești este caracterizată de o infrastructură deficitară: drumurile nu sunt asfaltate/nu au trotuare suficient de dezvoltate, rețelele de utilități (apă, canal, curent) sunt limitate. Introducerea unor numeroase locuințe colective va crește semnificativ solicitarea asupra acestor rețele care nici în momentul de față nu funcționează, riscând să le depășească capacitatea, ceea ce va afecta atât noii locatari, cât și comunitatea existentă și mai tare decât în momentul de față.

Impact social și asupra calității vieții. Comunitatea actuală din Popești este restrânsă și are un caracter rural. Blocurile mari vor modifica fundamental caracterul satului, vor genera trafic mai intens, pot afecta liniștea și siguranța locuitorilor. Niciunul din membrii satului nu cred că ne dorim acest lucru, decât poate cei cu interese financiare legat de aceste demersuri.

Dezechilibru urbanistic. Promovarea unei densități mari fără un plan urbanistic detaliat (PUZ/studiu de urbanism detaliat) ar putea să nu țină cont de echiparea tehnico-edilitară necesară și de sustenabilitatea pe termen lung a dezvoltării.

Consultare publică insuficientă. Nu este clar dacă locuitorii din Popești au fost implicați corespunzător în luarea deciziei (ședințe, consultări publice), iar opinia comunității pare subreprezentată. Vă rugăm să ne includeți în aceste dezbateri și decizii și să păstrați respectul față de comunitate și decizia acestor familii de a se muta la sat, asumându-și și plusurile, dar și toate minusurile care vin odată cu aceasta decizie.

Propuneri:

Solicităm elaborarea unei documentații urbanistice detaliate (PUZ) care să țină cont de infrastructură, densitate, regim de înălțime și impact asupra mediului.

Cerem realizarea unui studiu REAL de impact: trafic, mediu, utilități.

Propunem sesiuni publice de consultare în care locuitorii din Popești să fie informați și să își exprime punctele de vedere asupra proiectului.

Propunem limitarea densității construcțiilor (ex: regim de înălțime redus, număr maxim de locuințe) pentru a menține caracterul rural al zonei și pentru a nu suprasolicita infrastructura neexistentă și imposibil de dezvoltat și susținută financiar de către dezvoltatorii acestor proiecte.

Vă rog să analizați această reclamație și să ne transmiteți un răspuns oficial în scris, cu privire la măsurile pe care Primăria/Comisia Tehnică de Urbanism intenționează să le ia în considerare.

Vă mulțumesc pentru atenția acordată și pentru colaborare, vă rugăm să țineți cont de faptul că prin dezvoltare, calitatea vieții trebuie să crească nu să fie afectată în sens negativ”, se arată în sesizarea făcută de o localnică din Popești.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.