Obsesia mincinoasă a frumuseții

Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri… Pe la 1965, după ce în familia noastră problemele financiare s-au diminuat până aproape de dispariție, mama mea, care tocmai fusese promovată directoare de școală, ne-a dat de înțeles că dorește să-și îmbunătățească „look-ul”, apelând la serviciile uneia  dintre puținele croitorese din modesta noastră urbe someșeană. Bunica mea, cea mai așezată și blândă persoană pe care am cunoscut-o, i-a spus doar atât: „Nuți dragă, toată lumea te cunoaște și te stimează. Crezi că ai nevoie de așa ceva?”

Mama mea și-a continuat programul personal de înfrumusețare, finalizat prin două taioare de catifea, și oarece lenjerie de saten (de care doar am auzit, nu am ajuns să o și văd…). Și așa s-a încheiat actul ei de curaj, într-o comunitate obtuză și încuiată, în care eleganța putea fi foarte ușor taxată drept destrăbălare, și în care rafinamentul intelectual putea fi degrabă taxat drept îngâmfare.

Și totuși, acea societate, cu toate criteriile ei estetice și morale care azi ni se par desuete și penibile, funcționa mai  limpede și mai coerent decât societatea de azi, care a devenit maestră neegalată în prefăcătorie, manipulare și extorcare. Și totul se petrece cu mare pompă și mult avânt, în spațiul public, și necesită mijloace mult mai simple decât taioare de catifea făcute la comandă sau lenjerie de corp din satin… Și cel mai pregnant este interesul bolnav pentru înfrumusețarea și exhibarea propriei persoane. Iar dacă mai ai și oareșce talent la bătut apa în piuă, „om” te-ai făcut (adică te ridici spre glorie și te umpli de bani!).

Trăim într-o lume care excelează prin falsitatea criteriilor de evaluare și prin falsitatea atitudinilor. Nu mai contează decât „mutra” – ce se află în spatele mutrei mai că nici nu interesează pe nimeni. Am trăit acest adevăr pe propria-mi piele: atunci când postez doar linkul către vreuna din scrierile mele, primesc doar câteva „like”-uri, niciodată mai multe de zece (probabil acești sunt „prietenii” mei cei mai fideli…). În schimb, dacă-mi afișez și mutra (cu scuzele de rigoare, am ales cu atenție poza respectivă…), numărul aprecierilor crește vertiginos, depășind suta, incluzând și inimioare din acelea roșii care dau bine în pagină.

Desigur, mai nimeni nu citește scrierile mele, și cu atât mai puțin pe îndelete. Nu mă supără nicicum acest fapt, pe care l-aș putea atribui superficialității și senzaționalismului ieftin care domină spațiul public contemporan. Și sunt destul de trist și de dezamăgit, constatând cât de mult contează o imagine, oricât de convențională, sau de prefăcută sau manipulată ar fi ea, și cât de puțin contează o idee, oricât de importantă sau de bine prezentată ar fi. Dar nu despre aceasta doresc să vă vorbesc, ci despre modul complet eronat, tragic distorsionat și dăunător în care ne clădim prezențe publice mincinoase.

Analiza acestor „profiluri” mincinoase de către o aplicație de inteligență artificială (IA) a produs rezultate dintre cele mai neliniștitoare. Tema a fost extrem de simplă: „Analizează fotografiile de indivizi umani pe care le găsești on-line și generează portrete-robot plecând de la cele mai frecvente caracteristici”. După ce a analizat miliarde peste miliarde de imagini, IA a concluzionat următoarele: 37% dintre femei sunt blonde (când din punct de vedere genetic doar 2% sunt blonde „adevărate”), iar 53% dintre acestea au piele măslinie (deși aceasta este o combinație imposibilă din punct de vedere genetic). Măslinii sunt și bărbații IA, atât doar că ei au păr șaten și ochi căprui. Și, desigur, sunt „lucrați” la sală. Prototipurile create de IA ne prezintă bărbați șateni și musculoși, alături de femei blonde (dar cu ochi căprui… v-ați prins?…), toate cu trup de zeiță. A, și să nu uit, majoritatea au trăsături caucaziene(adică, albi…), și mustesc de senzualitate.

Oricât de anecdotic ar suna cele de mai sus, ele nu sunt decât un simptom al unei adevărate avalanșe de intruziuni ale IA – umanitate în procesoare și octeți – în treburile umanității în carne și oase. Un studiu al unor cercetători danezi a arătat că IA poate determina opțiunile politice ale persoanelor doar analizând fețele, și asta în 61% din cazuri. O altă „lucrare” a IA a fost aceea de a „pune o față” pe titlurile de CEO (Chief Executive Officer) sau „director”. Poate nu vă veți mira prea mult, dar în 97% din cazuri ne privesc din fotografii bărbați albi, în timp ce această rasă reprezintă 11,8% din populația umană a planetei, iar bogăția globală a statelor „albe” reprezintă 38,1% din bogăția umanității. La fel, în S.U.A populația „albă” reprezintă 61,9% din populație – ce să fie aceasta, inegalitate rasială, inegalitate economică, inegalitate de șanse… sau toate astea la un loc, într-o mixtură fierbinte și cu potențial exploziv?

Nu voi obosi să repet: IA este o expresie a umanității, creată de om nu după chipul și asemănarea sa (fiindcă expresia sa fizică este o colecție de metale, siliciu și plastic), ci după chipul puterilor sale operaționale și cognitive. IA este o oglindă pusă în fața umanității. Și este una necruțătoare, fiindcă arată pe față și fără rețineri toate mârșăviile pe care umanitatea le săvârșește trăind în păcatul minciunii perpetue și îndelung savurate. Minciună perpetuată cu artă și cu încăpățânare, menită să inducă în eroare, să manipuleze, să creeze imagini false și reprezentări eronate. Și, desigur, nu mă refer doar la inocentele poze și filmulețe care colcăie pe mediile sociale.

Vorbind despre acestea din urmă: ce ne vom face dacă IA, ajunsă rapid la puterea de decident suprem, hotărăște că au dreptul la existență doar adulții tineri și atletici, blonzi sau șateni, cu trăsături caucaziene și piele măslinie?

Mihai E. ȘERBAN