Nuntire politico-negustorească: negocieri doar pe funcții. Două persoane s-au compromis puternic

Autor Mihai E. Serban în Opinii, Stiri 3 years în urmã 905 Vizualizări.

S-ar părea că de acum se va așterne pacea. Cei care până în septembrie se porcăiau ca pe buza troacei s-au pupat acum bot în bot în „Piața Dependenței”. Ciolanul prezent și viitor este cât se poate de consistent, pleașca europeană este de aproape 40 de miliarde (de euro, desigur!), deci vajnicii negociatori din aceste zile își vor putea îmbogăți și a șaptea spiță a familiei. Iar drept prim-ministru avem un tehnocrat; nu unul al guvernării, ci al mișcării de trupe. Dar ce mai contează… cine poate vedea o diferență între un soldat nedumerit și un milion de euro?

În fapt, putem constata că toți nominalizații, negociații și bătuții în cuie sunt de fapt tehnocrați. Tehnocrați ai puterii, că la altceva chiar nu se pricep; ei au ajuns miniștri nu fiindcă au vreo competență specifică în domeniul în care de acum încolo se așteaptă ca ei să exceleze, ci fiindcă sunt competenți în urcarea cerbice pe scara puterii politice, în puparea cu foc a posteriorului șefilor și în legarea cu lanțuri de pozițiile degrabă aducătoare de câștiguri și beneficii.

Am ajuns să asistăm siderați la alcătuirea unui guvern contra naturii, în care competențele sunt amestecate în mod bizar. Adică, avem un prim-ministru fost militar, a cărui principală competență este că a devenit animal de casă al cuiva („nu spui, persoană importantă!”), iar în rest pentru el fenomenul uman există doar în măsura în care poate fi organizat în plutoane și batalioane. În schimb, fiindcă din ruleta rusească (pușche-ți pe limbă!) a împărțelii marelui partid roșu i-a revenit Ministerul Apărării, ce s-au gândit ei? Ia să punem acolo un civil, că așa se poartă în Europa… Și au pus un sociolog (altfel, persoană respectabilă…) care va organiza batalioanele și diviziile pe categorii socio-ocupaționale și psiho-emoționale!

Este normal să se întâmple așa, atunci când însuși guvernul rezultă dintr-o largă combinație contra naturii. Cei care au promovat și au impus o astfel de combinație pot invoca un anume „interes național”. Adică, vezi doamne, țara e la ananghie, problemele sunt cât casa, deci este nevoie de unirea partidelor și realizarea unui tip adus la zi de guvern „de largă concentrație democratică”. Toate acestea sunt perdele de fum și praf în ochi.

Fiindcă ceea ce s-a petrecut în aceste zile halucinante este încununarea supremă a ceva ce de ani buni am afirmat în toate analizele politice pe care le-am făcut: politicienii sunt toți o apă și-un pământ, nu mai există diferențe ideologice de niciun fel. Partidul liberal își centrează dramul de ideologie pe susținerea inițiativei private, a afacerilor; că de, blazonul obligă! Partidul social-democrat încearcă să-și păstreze clientela electorală (categorii mai puțin școlite, cu venituri scăzute) mimând grijă și preocupare pentru soarta respectivului electorat.

Doar coperțile programelor de guvernare sunt diferite; una este galbenă, cealaltă roșie… Înăuntru, trebuie să faci uriașe eforturi de imaginație pentru a detecta vreo deosebire de fond, una care să reflecte cu adevărat o ideologie specifică. Am avut dovada că este așa în aceste zile de nuntire politico-negustorească: aprigele negocieri nu au fost centrate pe programe politice, pe ideologii particulare, ci doar pe funcții, poziții și bugete. Ministerele nu sunt privite ca instituții care au o importantă menire socială și economică, la scară națională, ci ca stâne cu oi cornute, numai bune de muls, ca feude grase care vor aduce bani mulți în buzunarele jupânilor.

Liberaliști, pesediști, conservatoriști sau pupincuriști, vă rog nu vă luați de mine! Eu nu fac decât să dau glas nedumeririi și dezamăgirii mele. 80% dintre respondenții la un sondaj TVR1-Hotnews au spus limpede: un astfel de aranjament politic nu va putea funcționa și va fi condamnat eșecului. Din ce cauze, că doar par să se înțeleagă foarte bine…? Din aceleași cauze pentru care nicio alianță politică nu poate rezista în România: interesele – strict economice – sunt imense și concurente, dar la prima perturbare a mecanismului de jaf instituțional partenerii se supără, se ceartă, se scuipă, și se separă. După cum s-a întâmplat între PNL și USR, care păreau a fi frați de ideologie.

Dacă la toate acestea adăugăm faptul că, cu foarte puține excepții, cei numiți în funcții sunt persoane de o calitate umană cel puțin îndoielnică, slab instruiți și servili, promovați după singurul criteriu al obedienței de partid, avem un tablou sumbru, fără „luminițe la capăt de tunel”. Iar între cei care sunt în Olimpul politicii, deci aparent mai presus de o asemenea judecată, două personaje s-au compromis puternic în această perioadă frământată. Primul este Klaus Iohannis, care în efortul său de a-și asigura viitorul (PNL supus PSD cooperant), vizând desigur rămânerea în politica mare, a fiert o compoziție de o culoare incertă, care îi va exploda în față la prima ocazie. Al doilea este Florin Cîțu, în mod sigur manipulat pentru aceleași interese și care s-a discreditat în asemenea hal, încât dispariția lui rapidă este garantată.

În ultimă instanță, întreg acest „proiect” eșuează în ticăloșie. Fiindcă este o ticăloșie de nedescris ca o clasă politică atât de pricepută în negocieri de culise, aranjamente instituționale și jafuri elegante (Olguța Vasilescu către Ciolacu: „Florine, ai luat și banii de pe mort!”) să nu aibă niciun cuvânt despre viitorul sumbru al țării. România pierde anual 140.000 de persoane, în acest moment sunt 730.000 de persoane care doresc să emigreze, 400.000 de tineri preferă să taie frunză la câini, iar pe ansamblu populația României se împuținează și îmbătrânește văzând cu ochii.

România se îndreaptă spre un dezastru demografic și social, iar politicienii umblă cu ochii cât cepele să înșface tot ce pot – inclusiv banii de pe pieptul mortului.