Moartea dă valoare vieții

Moartea. Un  subiect de strictă actualitate. Pentru unii dintre noi, moartea este o prezență „vie” (iertați-mi macabrul  joc de cuvinte), care a luat de curând un tribut de suferință și durere prin trecerea la cele veșnice a cuiva drag. Pentru fiecare dintre noi moartea este o amenințare mută, invizibilă, dar eficace, despre care aflăm cu înfrigurare zi de zi, urmărind statisticile cu infectări, cazuri grave și morți. Și aflând, cu lux de amănunte, detaliile fiecărei povești tragice în care un destin a fost frânt, sau o speranță spulberată.

Cu răbdarea ciuruită de un an și jumătate de viață trunchiată și perturbată, ne dorim cu ardoare să ne putem întoarce la acele vremuri de dulce nepăsare în care putem călători oriunde, puteam vizita orice și puteam îmbrățișa pe oricine. În același timp, nu ne putem desprinde de această insidioasă temă a morții, care a devenit o preocupare de toate zilele și care pare acum să revină, mai puternică decât oricând, în prim-planul preocupările omenești.

Suntem înconjurați de moarte. Orice sistem viu trebuie să-și încheie, invariabil, existența cu o moarte. Ființa umană a constatat acest adevăr simplu cu mult timp în urmă, iar unul dintre primele simptome ale evoluției culturale a omului modern este îngroparea morților, urmată de cultul morților. Acest cult este prima încercare a umanității de a se sustrage imperiului morții, fiindcă conferă senzația unei supraviețuiri după acel moment al decrepitudinii și descompunerii finale a oricărui corp uman.

Conceptul de moarte este una dintre invențiile pernicioase integrate de cultura umană. Eu, personal, am aflat la o vârstă foarte fragedă că moartea există. Aveam doar 6 ani, când o mătușă în vârstă (soră a bunicii mele materne) a fost adusă în casa noastră pentru a-și ispăși agonia dinaintea morții. Timp de trei săptămâni, întreaga existență a familiei s-a învârtit în jurul  acestei agonii; nu se vorbea decât despre moarte, despre pregătirile pentru momentele care urmau după moarte, despre cătarea izbăvirii prin moarte.

Moartea a intrat în viața mea spărgând ușa. Acele momente au adus o umbră persistentă asupra vieții mele. Nu o umbră sufocantă sau debilitantă, doar o umbră ca un semnal de alarmă, o atenționare asupra scurtimii, fragilității și importanței vieții. Și mi-am trăit întreagă viața până acum cu această umbră adăugată umbrei făpturii mele, preocupat cumva să fac ca viața mea să însemne ceva. 

Dar pare-mi-se că semenii mei nu sunt nicidecum resemnați cu scurtimea vieții. În momentele de mijloc ale civilizației ( 1.000 î.e.n. – 1.000 e.n.), când moartea făcea parte din viață prin uluitoarea mortalitate infantilă și prin scurtarea vieții prin boli, infecții, lipsa celui mai elementar confort și lipsa igienei și a îngrijirilor medicale, religiile monoteiste au „dat lovitura”, promițând ceea ce sărmanii muritori își doreau cel mai mult: nemurirea. Desigur, după un „proces” prin care să fie separați cei buni de cei răi… dar, la ambrozie sau smoală, erau toți readuși la viață. Iar găselnița cea mare era că tuturor li se strecura speranța că vor fi aleși în echipa ambroziei…

Nu cu mult timp în urmă, umanitatea a trecut la nivelul superior: nu soluții imaginare, menite să aline angoasa existențială a celor sortiți morții, ci o căutare conștientă și ordonată, beneficiind de cele mai avansate cuceriri ale științei, pentru a asigura viața veșnică a indivizilor umani. Jeff Bezos, al doilea cel mai bogat om al umanității, și-a cumpărat un start-up specializat în reprogramarea biologică menită să inverseze într-un organism viu  efectele scurgerii timpului. Co-fondatorul Google Larry Page are și el, încă din 2013, o firmă de biotehnologie axată pe creșterea longevității Un alt corifeu al bogăției, Peter Thiel (fondator PayPal și investitor în Facebook), cheltuie și el milioane grele în dezvoltarea soluțiilor de creștere a longevității și asigurare (sperată) a nemuririi.

Părerile sunt împărțite. În 2005, Steve Jobs afirma: „moartea este cea mai bună invenție a vieții”. Elon Musk a precizat că s-ar mulțumi și cu o sută de ani. În schimb, Woody Alen a spus-o apăsat: „Vreau să fiu viu. Nu în amintirea cuiva, ci în apartamentul meu.” Deocamdată, căutarea nemuririi este rezervată celor care au bani cu care să nu mai știu ce să facă (după atâtea avioane, iahturi și insule, căutarea nemuririi devine un subiect important, nu-i așa?). Cred sincer că bogătanii nu trebuie încurajați să devină Frankenstein-i moderni, și anume să încerce cu îndârjire să-și prelungească viața cârpind mereu pieritorul lor trup. Fiindcă aceasta devine o nouă boală. Doar în Regatul Unit 250 de investitori și 260 de companii s-au lansat în frenezia căutării nemuririi…

Dar… memento mori. Nu uita că trebuie să mori. Progresele biologiei și fiziologiei celulare tind să confirme că întregul proces al decrepitudinii și al pieirii finale este înscris în setările de bază ale celulei vii. Și este foarte posibil ca așa să rămână, oricât de intense ar fi mofturile unor răsfățați ai sorții. Cercetările comparative ale fiziologiei umane și ale fiziologiei primatelor au descoperit modele tulburător de asemănătoare în funcționarea și decrepitudinea celulară, longevitatea fiind hotărâtă nu de stilul de viață sau de ambiții, ci de parametrii de bază ai materiei vii din care este alcătuită această ființă atât de încărcată de așteptări și aspirații: omul.

Om care a surprins atât de plastic și de răvășitor impedimentele bătrâneții: „Greu e totul, timpul, pasul./ Grea-i purcederea, popasul./ Grele-s pulberea și duhul,/ greu pe umeri chiar văzduhul. (Lucian Blaga). Nu ar trebui să avem dreptul de a evita moartea; trebuie să continuăm să ne temem de ea, ca de un prag care dă importanță și consistență întregii noastre existențe. Doar așa putem să ne trăim viața cu folos, dăruindu-ne unei misiuni, făcând bine și alinând suferința lumii.

Memento mori. Fiindcă, acceptând că suntem muritori, aflăm cum ar trebui să trăim.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.