Mini-mall, locuințe, parc cu un mic lac la mijloc. Un proiect foarte așteptat a fost în sfârșit autorizat

Autor  I Lespuc   în       5 minutes în urmã  

După trei ani de așteptare, proiectul imobiliar Green Square, care combină spații comerciale, locuințe și servicii, a fost autorizat în cartierul Bună Ziua.

Autorizația de construire a fost emisă la începutul lunii septembrie 2025, astfel încât beneficiarii se pot apuca efectiv de lucrări.

Anterior, dezvoltatorii obținuseră o autorizație separată pentru lărgirea, pe cheltuiala proprie, a străzii Bună Ziua și pentru realizarea unei alveole destinate transportului public.

Ce prevede proiectul

  1. Clădirile
    – un imobil cu opt niveluri de subsol, demisol, parter, mezanin și opt etaje;
    – un al doilea imobil, cu șase niveluri de subsol, demisol, parter, mezanin și șase etaje;
    – ambele clădiri au, suplimentar, un etaj tehnic, destinat exclusiv echipamentelor (casa liftului, instalații), fără funcțiuni de locuire.
  2. Funcțiunile
    – aproximativ 246 de apartamente;
    – spații de birouri;
    – o galerie comercială pe trei niveluri (demisol, parter și mezanin), cu magazine, cafenele și restaurante;
    – o creșă cu circa 80 de locuri, pe o parcelă alăturată.
  3. Suprafețe și reglementări
    – suprafața terenului: 19.262 mp;
    – suprafața construită desfășurată: 37.492 mp;
    – 128 mp cedați pentru lărgirea străzii Bună Ziua;
  4. Spații verzi și infrastructură
    – scuar verde cu un mic lac, amenajat în fața mall-ului;
    – zonă verde pe acoperișul mezaninului;
    – drum de acces cu dublu sens, pentru deservirea parcărilor subterane și a zonei de servicii.

Durata investiției

  • Durata de execuție: 36 de luni de la începerea efectivă a lucrărilor;
  • Valabilitatea autorizației: 24 de luni pentru începerea șantierului.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.