METROU LA CLUJ. Emil Boc a anunțat cât ne va costa întreținerea, pe an
Primarul Emil Boc a prezentat astăzi un formular din planul național de investiții și relansare economică a Guvernului Orban. În el sunt trecute, potrivit primarului, centura metropolitană, trenul metropolitan și metroul. Cu această ocazie, Boc a precizat cât va costa întreținerea metroului.
Suma totală este de 21 de milioane de euro pe an. Acești bani ar urma să fie acoperiți din încasări și din subvenții. „Subvențiile vor fi naționale sau locale și ar urma să acopere între 40 și 60% din costuri. Depinde de soluția oferită de studiul de fezabilitate. Noi aprobăm astăzi studiul de prefezabilitate”, le-a spus Emil Boc consilierilor locali.
Așadar, subvenția ar urma să fie de peste 10 milioane de euro pe an. Ca să putem face o comparație, Emil Boc a dat exemplul Companiei de Transport Public. „În fiecare an, CTP primește de la bugetul local subvenții de 14,7 milioane de euro”.
986
de milioane de euro este prima estimare de costuri pentru proiectul de metrou la Cluj, adică aproape un miliard de euro.
Traseul ar urma să abă o lungime de 14,4 km, cu 14 staţii cu peroane de circa 80 de metri lungime. Durata de implementare este de 128 de luni. În iunie 2021 va fi gata studiul de fezabilitate.











