Mesaj către părinți: „Anunțați Primăria dacă vi se mai cer bani pentru cretă”

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a atras atenția asupra unei probleme semnalate în trecut de unii părinți: solicitarea de contribuții financiare pentru achiziționarea unor articole necesare funcționării școlilor, cum ar fi hârtia igienică, creta sau alte materiale de bază.
În cadrul unei emisiuni la Napoca Live, Dan Tarcea a declarat că astfel de practici nu ar trebui să mai existe, deoarece Primăria alocă suficiente fonduri pentru nevoile școlilor. „Directorii pot să ceară primăriei pentru că noi le-am oferit de fiecare dată sumele de care au nevoie,” a subliniat viceprimarul. Totuși, el a precizat că, în cazul în care astfel de solicitări mai apar, părinții sunt invitați să informeze autoritățile locale. Pe de altă parte, la fel de adevărat este că administrația locală nu poate să ia măsuri împotriva cadrelor didactice; directorii și profesorii sunt în subordinea Ministerului Educației.
Tot în cadrul emisiunii, Tarcea a oferit detalii despre proiectele de modernizare a infrastructurii educaționale din municipiu. El a anunțat că 31 din cele 32 de clădiri școlare aflate în proces de renovare cu fonduri din PNRR și locale vor fi finalizate până la începutul anului școlar 2025/2026.