Membrii Asociației nevăzătorilor din Cluj, apel disperat pentru „corectarea unei grave nedreptăți”: recalcularea pensiilor îi afectează grav

Autor  Tudor Știrbu   în       8 luni în urmã  

Nu doar seniorii – mai bine spus, o parte dintre ei – sunt afectați de recenta recalculare a pensiilor. O categorie socială discretă, pe care n-o vezi decât foarte, foarte rar la televizor, se află în situația asta. Este vorba despre persoanele cu deficiențe de vedere. Ba chiar de acele persoane care lucrează, deci se află în câmpul muncii, deși sunt cu dizabilități. 
Președintele filialei clujene al „Asociației Nevăzătorilor din România”, Florentin Rădulescu, trage un semnal de alarmă față de această situație și le cere guvernanților să revizuiască legea. Florentin Rădulescu a mai transmis că mulți dintre cei 90.000 de membri ai asociației vor protesta la București față de recenta lege promovată de Ministerul Muncii.
Apelul „Asociației Nevăzătorilor din România”, filiala Cluj
„Apel la sprijin social pentru corectarea unei grave nedreptăți! Ne adresăm tuturor românilor, de la simpli cetățeni până la lideri de organizații ai societății civile, oameni de presă, activiști ai partidelor politice, tuturor oamenilor din această țară care cunosc sau au chiar au în familie o persoană cu probleme de vedere.
Ca urmare a recentei recalculări a pensiilor conform Legii 360/2023, este profund și grav afectată o întreagă categorie socială: persoanele cu deficiențe de vedere. Da, ați citit bine, nu este vorba doar de actualii pensionari cu deficiențe de vedere, care pierd între 60 și 80% din cuantumul pensiei.
Aceste date le avem în urma zecilor de reclamații venite de la membrii noștri care au primit noile decizii. Este vorba inclusiv de nevăzătorii și persoanele cu deficiențe de vedere aflați în câmpul muncii sau copiii care se vor pensiona la un moment dat și vor beneficia de niște pensii mult diminuate.
Guvernanții actuali repetă obsesiv faptul că pensiile nu scad, în plată, dar ceea ce uită intenționat să spună este faptul că aceste pensii sunt plafonate pentru o foarte lungă perioadă de timp (pentru veșnicie în cazul multor vârstnici).
Mai simplu spus, nu doar bunicul tău este afectat de această schimbare legislativă, dar și acel tânăr care din răsputeri se străduiește să rămână activ prin muncă, în ciuda dizabilității sale. Tot din aceste decizii recent emise am desprins și faptul că o persoană care primește o pensie de invaliditate, având un stagiu redus de cotizare, va avea aceeași pensie ca și o alta care a muncit 20 de ani cu salariul minim pe economie. Așadar pe lângă nedreptatea gravă, noua lege descurajează munca în rândul tinerilor cu deficiențe de vedere.
Ce se poate face în această situație pentru a îndrepta întrucâtva grava nedreptate îndreptată asupra acestei întregi categorii sociale? Noua lege prevede, pe lângă punctele de contributivitate și de stabilitate, acordarea unei jumătăți de punct suplimentar pentru fiecare an muncit în condiții de deficiență vizuală gravă, respectiv un sfert de punct în cazul celor cu deficiență vizuală accentuată.
Considerăm că acordarea unui punct pentru nevăzători, respectiv a unei jumătăți de punct pentru cea de-a doua categorie, ar atenua această gravă inechitate la adresa acestei categorii sociale defavorizate. De ce este nevoie de aceste puncte suplimentare? Fiindcă în general aceste persoane cu dizabilități cu greu reușesc să atingă o treime din stagiul normal de cotizare și astfel să se pensioneze, așa cum le permite legea, iar dacă ar rămâne doar cu partea de contributivitate, pensia lor ar fi una foarte redusă, cuantumul rezultat fiind chiar inferior pensiei de invaliditate care este în prezent 1.281 de lei.
Ceea ce este foarte important și de reținut, pentru rezolvarea acestei grave nedreptăți, efortul bugetar pentru câțiva ani de-acum înainte este zero. Da, fiindcă așa cum știm, cuantumurile vechilor pensii, inclusiv cele ale persoanelor cu deficiențe de vedere, care includeau măsuri de atenuare a contributivității reduse, rămân în plată, deci nu se poate spune că prin reducerea acestui sprijin în noua lege se fac economii la buget.
‘Asociația Nevăzătorilor din România’ a semnalat decidenților pe parcursul ultimilor ani că este foarte important să fie menținute compensațiile pentru această categorie socială care numără aproximativ 90.000 de persoane. A transmis guvernanților, inclusiv această soluție, însă până acum, a fost complet ignorată.
Ce poți face tu pentru a sprijinii remedierea acestei nedreptăți la adresa celor cu deficiențe de vedere? Distribuie aceste informații în comunitate, prin toate mijloacele, astfel încât să ajungă la urechile celor care ne conduc, iar în luna septembrie, când persoanele cu deficiențe de vedere din toată țara se vor aduna la București, la meeting-ul pe care îl organizăm, pentru a protesta față de această lege nedreaptă și a transmite personal guvernului această cerere, alătură-te nouă, vino și susține prin viu grai cauza noastră!”, a transmis Florentin Rădulescu.

About