Media 10 de 609.226 de ori. De la Media9

Autor  Ionel Lespuc   în  ,      1 saptãmânã în urmã     601 Vizualizări  

Media9 a împlinit doi ani. 22 noiembrie 2018 este ziua sa de naștere. Nu sărbătorim, ci ne mobilizăm. De azi încolo, nu mai avem scuza că suntem o publicație prea nouă, prea tânără, prea… orice.

Marcăm momentul cu o siglă nouă, opera designerului Gabriel Bonța, și cu un facelift. Trendul mondial pentru new media este minimalism, așa că – împreună cu product-managerul Răzvan Pojar – am decis să renunțăm la elementele nenecesare.

Am schimbat și sloganul. Media9 este de acum “ziarul metropolitan”. Vom scrie tot cu bun simț, ca până acum, însă exprimăm faptul că ne-am extins aria de acoperire. Municipiul Cluj-Napoca este interconectat cu localitățile din jurul său; oamenii se amestecă în fiecare dimineață, când merg la serviciu, marile proiecte de dezvoltare sunt gândite acum la alt nivel și nu se adresează doar clujeanului din Grigorescu sau Mărăști, ci și clujeanului din Florești, din Apahida, ba chiar din Turda sau Huedin. Nu este doar o zonă metropolitană, ci o comunitate metropolitană cea care s-a creat și căreia noi ne adresăm.

În sprijinul a ceea ce spuneam mai sus, vă dăm exemplul centurii metropolitane. Avem fix 20 de articole publicate pe acest subiect; v-am spus primii aproape tot ce era relevant despre proiect, câți kilometri, câte tuneluri, câte bretele și drumuri de legătură, câtă pădure se taie, câte proprietăți se expropriază. Centura ar urma să deservească direct Gilău, Florești, Baciu, Cluj-Napoca, Feleacu, Apahida și indirect întreaga regiune. La fel și metroul, respectiv trenul metropolitan, dar și alte proiecte de dezvoltare pe care le privim cu atenție și vi le prezentăm.

Nu vrem să vă spunem noi ce trebuie să observați, ci doar să ne reafirmăm aici statementul inițial: Media9 are ca nișă dezvoltarea zonei, scrie despre administrație, respectiv despre cea care influențează masiv administrația, și anume politica. Nu veți găsi la noi articole despre crime, violuri, accidente rutiere. Am fost certați că nu am dedicat texte sportului: ne place sportul, dar e în afara nișei. Singura excepție este legată de turism; sperăm că vă place emisiunea noastră video “Drumeții în 90 de secunde”. Per ansamblu, statementul nostru spune așa: presă cu adevărat quality. Asta s-a reflectat și în calitatea colaboratorilor noștri.

Am făcut și greșeli. Oho, dar câte greșeli am făcut! Din fericire destul de mici, în special de tastare, în special din cauza vitezei. În online, să publici primul este vital. Civilizat este să ne cerem scuze pentru toate greșelile comise și o facem, cu umilință.

Și acum mulțumirile de final, care se îndreaptă către cititori, parteneri și clienții noștri de publicitate. Noi suntem Media9, dar dvs. meritați media 10, pentru că ați susținut acest proiect.

O plecăciune pentru editorialiștii Șerban Țigănaș, Mihai Șerban, Dan Clinci, care excelează în domeniile lor de activitate, dar și în relația lor cu cuvântul scris. Mulțumiri și Dianei Moldovan, directorul nostru de marketing, care a făcut posibile multe dintre lucrurile bune care ni s-au întamplat.

Cele mai multe și mai calde mulțumiri vi se adresează dumneavoastră, celor care ați intrat măcar o dată în acești doi ani pe Media9. Conform Google Analytics, sunteți 609.226 vizitatori unici, fiecare în parte foarte important pentru noi. 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.