Marea resetare

Apelpisitul Will Smith i-a „ras” o palmă lui Chris Rock, pe scena îngâmfatei ceremonii de decernare a oamenilor de aur. Unii au vorbit despre o înscenare, menită să producă audiență, alții au tresărit în șa (cowboy-i din LAPD), iar cei mai mulți s-au panicat și au dat ochii peste cap, arătându-se scârbiți și șocați să vadă atâta violență tocmai pe altarul industriei cinematografice americane (care, rămână vorba între noi, este promotorul tâmp al violenței sângeroase și scabroase care ne otrăvește mereu spiritul).

Un dezgust cu totul nelalocul lui. După ce joci în mii de filme în care crimele sunt care de care mai meseriașe, iar sângele mai că curge afară din televizor, te arăți ofensat când cineva administrează o corecție bărbătească cuiva care, de pe acea scenă pompoasă și importantă, i-a umilit în public soția (la drept vorbind, și Will Smith are la activ o mulțime de victime, între care și un oribil extraterestru…). Will Smith nu a făcut decât ceea ce, nu cu mult timp în urmă în lumea „civilizată”, era o obligație sfântă: să apere onoarea soției. În alt context, dar după același set de norme morale, erai obligat să aperi onoarea patriei tale…

După o asemenea schimbare de norme morale, putem să afirmăm cu toată încrederea că ceea ce unii numesc „marea resetare” este pe cale să  se întâmple. Să fie limpede: nu vorbim aici despre comploturi tenebroase, scenarii grandioase și abuzuri sofisticate. Acestea sunt apanajul aproape exclusiv al minților înfierbântate care colcăie prin mediile sociale, brodind scenarii mai acătării decât la Hollywood. Este vorba despre un proces social și geopolitic de mare amploare, care aduce schimbări importante în existența umanității, reflexie a schimbărilor politice, economice și militare extrem de importante care se produc acum pe toate  meridianele planetei. Unii – aceiași însetați de senzațional – l-au numit „marea resetare”…  ceea ce nu este corect, fiindcă ceea ce se petrece acum este în perfectă consonanță cu cele petrecute în ultimele trei decenii pe scena mondială.

De fapt, în acest sens Joe Biden s-a exprimat foarte limpede: „Se prefigurează o nouă ordine mondială, iar S.U.A. vor fi conducătorul ei”. Iar aici bătrânul politician american pare teleportat pe ecranele contemporaneității direct din secolul 19. De fapt, se pare că nu numai el, dar și întreg establishment-ul american par să poarte ochelarii deformatori ai imperialismului triumfător. Iar ei sunt ultimii mohicani ai lumii monopolare, în care un singur centru de putere (respective Casa Albă) taie și spânzură la scara întregii planete.

Secolele 18 și 19 au fost ale Europei, care a dominat din toate punctele de vedere (militar, politic, economic) marea scenă a umanității. În 1820, S.U.A. erau aproape insignifiante, PIB-ul lor fiind plasat pe locul 9 în lume, în timp ce primele două locuri erau ocupate de China și India! Secolul 20 a fost al S.U.A, care a preluat toate „responsabilitățile” de jandarm mondial – desigur, și toate beneficiile suculente ale acestui statut, îmbogățindu-se peste măsură. Secolul 21 a început cu detronarea S.U.A. de către China, mai întâi din punct de vedere economic – ceea ce nu a fost decât prima bătaie de gong a marelui spectacol care se pregătește pe scena mondială.

Spectacolul este extrem de divers. Regiuni ale  lumii care păreau condamnate la sărăcie și apatie (Africa, Asia de sud-est) cunosc o dezvoltare frenetică, cu ritmuri anuale care câteodată afișează două cifre. Întreaga planetă a devenit în ultimii 30 de ani cu adevărat un „sat planetar”, în care informațiile circulă cu viteza luminii, în care nu mai poți ascunde nimic și nu mai poți minți pe nimeni (cu excepția celor, prea mulți, care preferă orice minciună decât să privească adevărul în față). Nu mai există popoare și teritorii în care simpla apariție a unui alb îngâmfat, echipat cu pușcoci mare, să constituie un avantaj de netăgăduit. Progresele civilizației planetare fac din orice națiune, cât de mică fie ea, o supraviețuitoare în fața oricărei agresiuni. Avem nenumărate exemple în acest sens, chiar și istorii în plină desfășurare.

În această lume atât de diversă și de imprevizibilă, pretenția de „lider absolut” devine cel puțin ridicolă. Este suficient să priviți ultima listă a puterilor economice, unde apar pe poziții fruntașe entități precum China, India, Indonezia, Brazilia, precum și alte națiuni cu importanță, cum ar fi Turcia și Iran. Ce au toate acestea în comun? Faptul că nu se grăbesc să se alinieze poziției occidentale față de agresiunea Rusiei în Ucraina și dovedesc prudență și reținere în a critica și condamna respectiva agresiune. Faptul că au dovedit tot mai puțină apetență în a le da americanilor dreptul de gândi, vorbi și acționa în numele și în locul lor.

Să fie respectivele națiuni, respectivii conducători, cu inimă de piatră, insensibili la suferința nemeritată a atâtor oameni nevinovați? Să fie ei simpli speculanți ai istoriei, porniți să participe la tot felul de jocuri de culise, aliniindu-se de fapt docili sub pulpana unui mare șef? Nicidecum. Ei au înțeles, chiar mai bine decât americanii, că ceea ce se întâmplă acum în lume sunt primele manifestări ale unei noi ordini mondiale, fundamental diferită de ordinea imperialistă tipică ultimelor trei secole din istoria umanității.

Vor continua S.U.A. să fie cea mai mare putere militară mondială? Sigur că da. Vor continua ele să domine scena mondială după bunul lor plac și să împartă pedepse și recompense după liste de ele inventate? Sigur că nu.

Sunt foarte sigur că „marea resetare” nu va fi pe placul lui Joe Robinette Biden.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.