Lucrările la spectaculoasa șosea care va lega culmile înalte din Apuseni, finalizate 90%. Tișe: „E un drum excepțional de bine făcut”

Autor  admin   în       2 years în urmã     3507 Vizualizări.  

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a vorbit, astăzi, într-o emisiune online despre lucrările la Drumul Apusenilor.

„Este aproape finalizat. O să vedeți un exemplu de drum modern și sunt mulțumit să afirm asta. Am văzut stadiul în care suntem. Termenul de finalizare a lucrărilor este în octombrie anul acesta, dar sper să-l terminăm mai repede. El este finalizat în proporție de 85-90 la sută.

Vorbesc de tronsonul Valea Drăganului până la Lacul Floroiu (care aparține de județul Cluj – n.r.), la limita cu județul Bihor. O să vedeți un drum excepțional de bine făcut și sper eu să și reziste cu garanția pe care o avem.

Barajul Floroiu este unul dintre cele mai frumoase locuri din județul Cluj. Le recomand clujenilor, și nu numai, să viziteze acea zonă. Eu sper că drumul acesta (Drumul Apusenilor – n.r.) să fie încheiat mai repede decât e în contract”, a declarat, la Ziua Live, șeful deliberativului clujean.

CJ Cluj anunța, în urmă cu o lună, că s-a așternut primul strat de astfalt, că majoritatea parapeților metalici au fost montați, iar căile de acces la proprietăți au fost realizate în proporție de 80%.

De asemenea, se lucra la patru din cele șapte poduri prevăzute, cel din Valea Drăganului urmând a fi complet refăcut.

 „Ne apropiem de finalizarea unei investiții extrem de importante pentru întreaga zonă a Munților Apuseni” – Alin Tișe, președintele CJ Cluj

Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră montană din Transilvania

„Drumul Apusenilor” este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră montană din Transilvania din ultimii ani. El leagă zone turistice cunoscute din judeţele Bihor, Sălaj și Cluj. În județul Cluj el va străbate porțiunea dintre Valea Drăganului și Lacul Floroiu (limită cu județul Bihor).  Şoseaua care va lega culmile înalte din Apuseni va avea o lungime totală de 65 kilometri.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.