Locuitorii din Bună Ziua cer transparență pentru proiectul de parc: „De nouă luni primim doar numere de înregistrare”

Autor  I Lespuc   în       1 zi în urmã  

Nemulțumire în cartierul clujean Bună Ziua. O comunitate de peste 1.500 de locuitori acuză lipsa de transparență a Primăriei Cluj-Napoca în legătură cu proiectul parcului promis de ani buni în zonă.

Un reprezentant al locuitorilor a transmis redacției Media9 o scrisoare deschisă, în care reclamă că, de nouă luni, toate solicitările oficiale către administrație s-au soldat doar cu numere de înregistrare, fără răspunsuri de fond.

„De 9 luni, încercăm fără succes să aflăm informații concrete despre stadiul proiectului de amenajare a parcului promis în cartierul nostru. În ciuda insistențelor, singurul răspuns primit de la administrația locală a fost un număr de înregistrare”, arată scrisoarea.

Cetățenii au depus o primă solicitare în decembrie 2024 (nr. 905917/1), apoi au revenit în august 2025, fără ca între timp să primească date despre stadiul proiectului, cauzele întârzierilor sau un calendar al exproprierilor.

În documentul oficial „Stadiul proiectelor majore de infrastructură” de pe platforma Primăriei, parcul Bună Ziua nici măcar nu apare. Situația contrastează cu alte investiții din cartier, precum școala, care avansează.

Proiectul de parc, de circa 11,5 hectare, a fost anunțat încă din 2022 și prevede amenajarea de-a lungul pârâului Becaș, cu poduri, alei și spații de recreere. Contractul de proiectare a fost semnat acum aproape trei ani, însă locuitorii spun că nu mai există informații actualizate. Există randări care au fost prezentate public, dar la această fază a rămas tot proiectul.

Întrebările comunității rămân fără răspuns: care este stadiul actual, de ce se întârzie, când încep exproprierile și există un calendar clar? Locuitorii cer ca administrația să comunice transparent și constant, considerând că doar așa proiectul va putea avansa.

About