Locuințe, apart-hotel și spații comerciale. Autorizație de construire pe strada Corneliu Coposu

Autor  Ionel Lespuc   în       6 luni în urmã  

Primăria Cluj-Napoca a eliberat săptămâna trecută autorizația de construire pentru un imobil cu funcțiuni mixte care a fost propus pe strada Corneliu Coposu. Se poate trece acum la lucrările de construcție. Proiectul va include atât spații comerciale, cât și apartamente de locuit și de hotel.

2.807

metri pătrați măsoară parcela pe care urmează să se edifice clădirea.

Imobilul va avea un regim de înălțime variabil de la (1-2)S+P+3E la (1-2)S+P+5E+R, altfel spus va avea un corp cu trei etaje și unul cu șase. La parter, vor fi amenajate spații comerciale și servicii, în timp ce etajele superioare vor găzdui apartamente de hotel și apartamente de locuit.

Conform documentației arhitectului, proiectul prevede amenajarea unor parcaje subterane, care vor asigura un total de 57 de locuri de parcare pentru autovehicule. Acestea vor fi destinate atât spațiilor comerciale, cât și apartamentelor, inclusiv celor de hotel. De asemenea, vor fi disponibile 47 de locuri pentru biciclete.

Accesul auto și pietonal la imobil se va face din strada Corneliu Coposu, iar circulația va fi organizată astfel încât la ieșirea din incintă să se vireze obligatoriu la dreapta.

Proiectul a fost conceput de către biroul de arhitectură Plan Trade, iar beneficiar este Zagoni Szabo Rozalia. Aproape sigur este însă fosta proprietară a terenului, probabil dezvoltatorul este altul.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.