INTERVIU. Valentin Naumescu, despre Klaus Iohannis la final de mandate: „Pleacă pe o ușă laterală”

Autor  Ionel Lespuc   în       2 saptãmâni în urmã     952 Vizualizări.  

Astăzi este ultima zi în care se mai pot depune candidaturile pentru scrutinul parlamentar de anul acesta. Un moment nimerit să analizăm opțiunile pe care le au alegătorii – atât pentru Parlament, cât și pentru funcția de președinte al României – cu un reputat profesor clujean de relații internaționale.

Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, președinte al think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului pentru Studiul Relațiilor Externe ale UE și Ordinea Globală (EUXGLOB Center).

Iată câteva declarații foarte interesante oferite pentru Media9 de Valentin Naumescu, care evident ar trebui să ne îngrijoreze.

  • „Ne confruntăm cu o lipsă de opțiuni reale și credibile”

  • „România începe să arate tot mai rău în multe domenii, iar o parte semnificativă din această deteriorare vine din cauza actualei clase politice”

  • „Klaus Iohannis nu iese pe ‘ușa din spate’, dar pleacă aproape pe o ușă laterală”

  • „Varianta unei finale între Ciolacu și Simion este destul de probabilă”

  • „Despre cooptarea AUR la guvernare nici nu are rost să discutăm – e un partid extremist, suveranist, anti-occidental, care nu are loc într-o coaliție de guvernare responsabilă”

  • „Nu ne-am născut ieri, iar domnul Mircea Geoană nu apare brusc pe scena politică pe un val al societății civile. Degeaba încearcă acum să prezinte un model de tip ‘Macron’ în România”

Reporter: Domnule profesor, cum vedeți alegerile care urmează, atât parlamentare, cât și prezidențiale?

Valentin Naumescu: Peisajul politic electoral din România nu arată deloc bine. De foarte multă vreme nu am mai avut o situație atât de gravă, în care nu doar că există o mare nemulțumire față de actuala putere și guvern, dar, mai grav decât atât, nu avem soluții. Ne confruntăm cu o lipsă de opțiuni reale și credibile, și asta în ambele tipuri de alegeri: parlamentare și prezidențiale.

Nu putem să ne așteptăm la mare lucru din partea alegerilor din noiembrie și decembrie. Nu există o formulă politică care să fie mulțumitoare pentru viitoarea guvernare, nici în ceea ce privește candidații la prezidențiale, nici în ceea ce privește alegerile parlamentare. Trebuie să fim lucizi și să recunoaștem că, în acest moment, nu avem o coaliție parlamentară majoritară care să fie convingătoare și credibilă. Pe de o parte, alianța PSD-PNL a dezamăgit clar și nici nu a fost vreodată dorită de alegătorii PNL, care erau, tradițional, votanți anti-PSD, și probabil nici de cei ai PSD, care erau votanți anti-PNL. A fost o combinație politică artificială, fără bază democratică.

Pe de altă parte, coaliția PNL-USR, despre care știm că nu a funcționat, nu ne poate oferi nicio iluzie că va mai funcționa vreodată. Iar despre cooptarea AUR la guvernare nici nu are rost să discutăm – e un partid extremist, suveranist, anti-occidental, care nu are loc într-o coaliție de guvernare responsabilă.

Reporter: În aceste condiții, există un scenariu optimist pentru alegeri?

Valentin Naumescu: Singurul lucru la care putem spera este ca România să își mențină direcția pro-europeană și pro-occidentală, să nu derapeze de la această traiectorie în următorul ciclu legislativ. Din punctul meu de vedere, sunt optimist în privința acestui aspect. Nu cred că există un risc major ca România să se abată de la această cale. Dar nu ne putem mulțumi doar cu atât.

Este la fel de importantă credibilitatea viitorului președinte, a viitoarei coaliții de guvernare, calitatea actului de guvernare și eficiența politicilor publice. În prezent, avem probleme mari – PNRR este pus în pericol, justiția merge din ce în ce mai rău, iar semnalele de corupție în administrație sunt din ce în ce mai frecvente. România începe să arate tot mai rău în multe domenii, iar o parte semnificativă din această deteriorare vine din cauza actualei clase politice, atât vechi, cât și noi.

Reporter: Cum vedeți finalul celor două mandate ale președintelui Klaus Iohannis?

Valentin Naumescu: Klaus Iohannis a intrat în funcție ca o mare speranță pentru mulți dintre noi, dar iese ca o mare dezamăgire. Să nu spunem chiar că iese „pe ușa din spate”, dar pleacă aproape pe o ușă laterală, cu un nivel foarte scăzut de popularitate și susținere politică. După două mandate, el părăsește scena politică fără să fi obținut vreo funcție internațională importantă, deși au existat tentative în NATO și Uniunea Europeană. Acest lucru spune ceva despre nivelul său de prestigiu la finalul carierei politice.

Iohannis și-a obținut ambele mandate pe baza unui vot anti-PSD masiv, nu pe baza meritelor personale. De fapt, întreaga sa președinție a fost rezultatul unui vot politic împotriva PSD, iar acum, la finalul celor zece ani, ne trezim cu PSD mai puternic decât oricând în ultimii 20 de ani. Există riscul să ne întoarcem la situația de dinainte de 2004, când PSD controla atât președinția, cât și guvernul și majoritatea parlamentară.

Reporter: Recent, un sondaj de opinie prezenta posibilitatea unei finale prezidențiale între Marcel Ciolacu și George Simion. Ce părere aveți despre acest scenariu?

Valentin Naumescu: Da, cred că varianta unei finale între Ciolacu și Simion este destul de probabilă. De fapt, think-tank-ul nostru, ICDE, a emis recent un comunicat în care avertizăm asupra acestui risc (AICI). Am invitat PNL și USR să discute urgent despre o candidatură comună, pentru a preveni o astfel de finală. Este cel mai facil scenariu pentru Marcel Ciolacu de a câștiga președinția. Dacă s-ar confrunta cu un candidat de dreapta, competiția ar fi mult mai dificilă pentru el, având în vedere că electoratul de stânga este mai mic decât cel de dreapta în România. Singura variantă în care Ciolacu are o șansă clară de a câștiga este un tur doi împotriva lui Simion.

Reporter: Cum îl priviți pe Mircea Geoană în contextul în care va candida ca independent la alegerile prezidențiale?

Valentin Naumescu: Nu ne-am născut ieri, iar domnul Mircea Geoană nu apare brusc pe scena politică pe un val al societății civile. Degeaba încearcă acum să prezinte un model de tip „Macron” în România. El este un fost președinte al PSD, cu un trecut complicat și un anturaj destul de dubios înainte de a obține mandatul la NATO. Sigur, din punctul de vedere al limbajului și al abilităților practice – ceea ce numim „skills” – pare cel mai bine pregătit în acest moment. Dar acest criteriu este superficial.

Funcția de președinte al României necesită mai mult decât abilități tehnice. Trebuie să fie o persoană integră, convingătoare și credibilă din punct de vedere moral și politic. Trebuie să ne uităm la relațiile pe care le-a avut, inclusiv cu persoane condamnate penal pentru corupție. Nu putem trece cu vederea aceste lucruri atât de ușor. De asemenea, sunt episoade recente relatate în presă despre domnul Geoană, dar nu aș vrea să intru acum în detalii.

Reporter: Cum vedeți viitorul politic al României în contextul dezamăgirii generale față de actuala clasă politică?

Valentin Naumescu: Cred că a venit momentul să punem punct unui lung capitol trist din politica românească, marcat de eșecul acestor partide și lideri. Este foarte probabil ca societatea românească să aștepte o ofertă politică nouă, însă aceasta nu va apărea la aceste alegeri – e prea târziu pentru 2024. Însă pentru alegerile parlamentare din 2028 și cele prezidențiale din 2029, sunt convins că vom avea o ofertă politică nouă. Aceasta poate veni în două forme: fie un partid nou, serios și bine construit, nu improvizat rapid înainte de alegeri, fie o reformă majoră în partidele mari existente, cum ar fi PNL sau USR.

Nu exclud posibilitatea ca PNL sau USR să organizeze congrese după alegeri, în care să adopte proiecte de reformă serioasă. Sunt încă oameni politici credibili în aceste partide. De exemplu, în PNL mă uit cu încredere la domnul Ilie Bolojan, care ar putea reprezenta viitorul partidului. În USR, m-aș uita la Dominic Fritz.

Dacă aceste partide nu se vor reforma și vor rămâne sub controlul unor grupuri mediocre politic și intelectual, atunci cred că speranța noastră va trebui să se îndrepte spre un nou proiect politic, centrist, pro-european și pro-occidental.

About