Greul doar acum începe! Nevoia ca birocrații de la Strasbourg, Bruxelles și București să se trezească

Mai știți momentul acela în care ai impresia că strădania și zbaterea s-au sfârșit, fiindcă lucrurile au intrat într-un făgaș al normalității (de noi dorite) și al stabilității (de noi închipuite)? Acel moment în care ne închipuim că greul pe care l-am înfruntat este pe cale să se încheie, iar de acum încolo totul va fi mai ușor? Acel moment în care cineva mai în vârstă, mai hârșâit în viață, sau viața însăși, prin nenumăratele și nepătrunsele ei căi, ne bat blând pe umăr și ne șoptesc în ureche: „Nu te bucura încă; greul doar acum începe!”

Am un sentiment din ce în ce mai pregnant că România, Europa și – într-o măsură mai mică – întreaga omenire se află într-un astfel de moment. Situația era deja destul de complicată, fiindcă cei doi ani de pandemie tulburaseră funcționarea economiilor din țările dezvoltate, arătând cât se poate de limpede că existența noastră „tihnită” de dinainte fusese doar o iluzie, întreținută de echilibre smulse cu greu mecanismului economic. O iluzie fragilă, care a cedat la prima provocare; care, în mod paradoxal, nu a fost alta decât…ieșirea din pandemie!

Vă aduceți aminte impactul economic și psihologic al creșterilor prețului energiei, cu toate strigătele revoltate și iritate ale oamenilor? Războiul din Ucraina nu este un război „mare”, dar totuși a scos din circuitul comercial mondial aproximativ 40 de milioane de tone de cereale, ceea ce pentru multe națiuni sărace este diferența între supraviețuire decentă și foamete.

Șefii MI5 și FBI au susținut (fapt fără precedent) o conferință de presă comună în care și-au exprimat părerea că China este o „provocare care vrea să schimbe jocul la nivel mondial” și că preluarea Taiwanului de către aceasta ar constitui „una dintre cele mai îngrozitoare perturbări ale afacerilor pe care le-a văzut vreodată lumea”. Putem vedea cu ochii noștri ce perturbări incredibile poate aduce un război precum cel din Ucraina; suferința nu este locală ci, prin forme perverse, pe care nici măcar nu le putem vedea în lumina zilei, se strecoară în viața cotidiană a întregii umanități . Închipuiți-vă ce urmări catastrofale ar putea aduce un război în estul asiatic, implicând primele două puteri militare ale planetei. Din fericire, suntem numai în faza provocărilor verbale, iar tema războiului asiatic este ocultată de tema războiului european.

La o adică (sau „la două adici”, cum glăsuia Marin Sorescu) dezbaterea despre cauza schimbărilor climatice – fenomen natural sau fenomen produs de om – este complet irelevantă pentru viețile noastre, întocmai precum aprinsa dezbatere despre sexul îngerilor. Mai mult, pe îngeri nu-i vedem decât în deliruri și halucinații, pe când schimbările climatice sunt un fenomen omniprezent și atotputernic. Este suficient să citim știrile sau să privim pe geam… Și semnalele de alarmă se înmulțesc la scara Bătrânului Continent, care este acum bântuit de secetă, incendii, caniculă persistentă, deșertificare, dar și de furtuni devastatoare, ploi torențiale și inundații. Din păcate, România – alături de majoritatea statelor mediteraneene – se află pe linia de front a modificărilor climatice, ceea ce ar trebui să dea intens de gândit atât societății civile, cât mai ales decidenților politici.

Pentru a înțelege corect amploarea măsurilor pe care omenirea trebuie să le ia în încercarea de a stopa dezastrul climatic, este suficient să analizăm situația Olandei. Un stat cu teritoriu restrâns, în bună parte smuls din îmbrățișarea mării. Cu o populație harnică și inventivă, care a generat ceea ce unii numesc „miracolul olandez”: o țară atât de mică (în termeni relativi) este al doilea exportator mondial de produse agricole. Dar acest „miracol” este categorisit drept atare doar „în cercul nostru strâmt de legi”. Olanda are o disponibilitate fizică de 0,8 ha/locuitor; dar ea realizează o producție agricolă pe locuitor echivalentă unei suprafețe de 4,8 ha, prin mecanizarea extremă a producției, și mai ales prin utilizarea frenetică de fertilizatori.

Rezultatul este că Olanda este unul dintre poluatorii majori ai planetei, care va trebui să-și schimbe drastic întregul mod de existență, cu precădere felul de a face agricultură, pentru a răspunde imperativelor de reducere a amprentei ecologice a umanității. În bună tradiție saxonă, pentru a atinge ambițioasele angajamente asumate de Europa, ministerul agriculturii a stabilit și a comunicat fiecărui agricultor în parte că trebuie să reducă consumul de îngrășăminte cu azot cu procente între 12 și 95% (sic!). Ceea ce înseamnă pur și simplu desființarea ultra-performantei agriculturi olandeze, și întoarcerea la o agricultură de subzistență, suficientă doar pentru a hrăni populația locală. De unde și protestele îndârjite ale agricultorilor olandezi, care văd amenințată nu numai baza prosperității, ba chiar temelia existenței lor.

Și așa mai departe… Europa se vede nevoită să se întoarcă la cărbune atunci când se pregătea să renunțe complet. Europa vrea ca în 2035 toate autoturismele noi vândute să fie electrice sau hibride, ignorând dificultățile de logistică, poluarea masivă și creșterea amețitoare a consumului de curent electric (în condițiile în care clima devine secetoasă, deci energia hidroelectrică, cea mai „curată”, riscă să devină inaccesibilă). Mai nou, Europa are ambiția să se situeze în fruntea bătăliei pentru reducerea impactului omenirii asupra mediului, în timp ce în țările „sărace”, cu precădere africane, populația crește amețitor fără ca resursele energetice și alimentare să evolueze corespunzător. Vorbiți-i unui african despre „energiile curate”, iar el vă va râde în nas…

Cu toate acestea, Europa va fi prima afectată. Fiindcă nevoile ei opulente implică costuri exorbitante, în condițiile în care resursele energetice sunt tot mai restricționate, deci mai scumpe. În anii care vin, nimic nu pare să favorizeze confortul populației sau măcar echilibrul funcțional al economiei europene. Sau măcar trezirea din dulcea lor visare a birocraților care trebăluiesc pe la Strasbourg, Bruxelles și București.

Într-un cuvânt, greul doar acum începe!

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.