Game over! Turda semnează un contract nou pentru transportul local
În câteva zile expiră ultima prelungire de contract dintre municipiul Turda și transportatorul local din ultimii nouă ani, Societatea de Transport Public (STP) Alba. Ca să vă reamintesc, Turda a externalizat transportul în 2010. A existat o licitație controversată din 2009, câștigată inițial de Tours Claus SRL, care s-a retras însă pentru că nu avea autobuze proprii cu care să opereze traseele. Contractul cu STP a expirat în aprilie 2006 și, de atunci, se tot fac prelungiri. Doar că înțelegerea inițială interzicea ca prelungirile să se întindă pe mai mult de trei ani, așa că acum este, cum spun americanii, GAME OVER.
L-am întrebat pe primarul Cristian Matei cum rezolvă această problemă și am aflat că se va semna un nou contract săptămâna viitoare. A explicat că a avut o singură mână întinsă și s-a agățat de ea. “Noi beneficiem de o legislație europeană care ne este favorabilă, regulamentul 1370 din 2007. Vom face o achiziție directă și suntem în faza definitivării contractului. S-au făcut toate demersurile și vom intra în curând în Consiliul Local cu acest contract. Operatorul este tot STP Alba, cu care însă vom semna un nou contract, pe o durată de nouă luni. Am făcut adrese la mai mulți operatori de transport, așa cum ne-a recomandat Consiliul Concurenței, dar nimeni nu s-a arătat dispus să facă o infuzie de 20 de autobuze pentru o perioadă atât de scurtă. Vom semna deci cu STP și, până în decembrie, vom pune pe picioare propriul operator de transport. Așteptăm cele 20 de autobuze electrice pe care le-am comandat pe fonduri europene. Șapte trebuie să ajungă în iunie, cinci în august, iar până în noiembrie vor ajunge toate cele 20, așa că în decembrie sau ianuarie putem porni la drum”, a spus Matei.
Așadar STP rămâne până spre finalul anului, dar în termeni contractuali noi. Am discutat și cu Dan Mostecky, directorul de la Turda al companiei din Alba Iulia. “Este adevărat, suntem în negocieri avansate pentru a semna un nou contract. Nu putem și nu vrem să lăsăm orașul fără transport. Mai mult decât atât, vom acorda întregul nostru sprijin noului operator de transport din Turda. Îi vom oferi experiența și informațiile de care dispunem în această activitate. La finalizarea contractului, pentru stabilitate și continuitate, vom pune la dispoziția noului operator întregul personal al STP de la Turda. Acest lucru este de altfel prevăzut într-o hotărâre de Consiliu Local din 2017”, a afirmat Mostecky.