GALERIE FOTO. Parcul de 4.000 de metri pătrați care este gata. Într-o parte, zona de joacă pentru copii, în cealaltă, mese de șah pentru seniori

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     1892 Vizualizări.  

„Se va deschide în 4 septembrie, cu o lună mai devreme decât era termenul de finalizare stabilit. Mai sunt câteva aspecte de pus la punct”, a spus primarul Clujului, Emil Boc, despre Parcul 14 Iulie, astăzi, la Realitatea FM.
Adevărul este că „aspectele de pus la punct” au rămas tare puține. O vizită pe teren ne-a arătat niște cupe de buldo-excavator de mici dimensiuni lăsate în urmă, niște saci de ciment, două toalete ecologice pentru muncitori. Poate ar trebui tuns și gazonul, că iarba este destul de înaltă. În rest, lucrarea este finalizată. Parcul 14 Iulie arată bine și a evitat cu succes criticile societății civile. S-au menținut arborii sănătoși, s-au plantat și alții noi, s-au pus băncuțe cu spătar (clujenilor nu le plac cele fără), aleile nu sunt betonate, iar spațiile verzi sunt generoase.

4

septembrie este ziua în care se vor îndepărta gardurile. Termenul de finalizare contractual era 15 octombrie 2023.

Parcul are două părți distincte. Spre vest este zona destinată copiilor, cu aparate colorate și cu un teren de baschet, spre est avem măsuțe pe care seniorii pot încinge o partidă de șah și spații de relaxare.
Investiția în acest parc din cartierul Grigorescu a fost de peste 1 milion lei.
Detalii investiție:
– suprafață: 4100 mp
– din cei 130 de arbori existenți, 41 sunt arbori noi plantați din specii precum: arțar, stejar și meri ornamentali
– zona pentru de activități în aer liber include: 502 mp zona de agrement (291 mp terenul de sport cu nocturnă și 211 mp zona de fitness în aer liber cu 8 aparate pentru toate tipurile de mușchi), 2 mese de ping-pong
– mobilier urban: 12 bănci, 2 bănci inteligente, suport de biciclete
– 2 cișmele de apă
– toaletă ecologică cu sistem smart
– sistem de iluminat inteligent cu tehnologie LED.

About