Fratele robot

Am vorbit de curând despre revoluțiile industriale care au marcat și continuă să marcheze traseul evolutiv al umanității. Etapa în care ne aflăm am definit-o drept etapa în care omul interpune inteligența artificială (IA) între el și computer. Iar aceasta nu este o simplă evoluție în complexitatea și performanța instrumentelor pe care le folosim, ci o adevărată revoluție în existența speciei noastre.

Computerele și-au făcut intrarea în instrumentarul umanității ca un fel de mașini de calcul perfecționate sau ca mașini de scris cu nenumărate funcțiuni. Cu timpul, au putut căpăta sarcini mai complexe, care au necesitat elaborarea de algoritmi din ce în ce mai complecși. Toți cei care au luat în serios studiile liceale au auzit de un algoritm. Ceva nebulos, vag și pe deplin neinteresant, o sintagmă a jurnaliștilor care vor să arate câte știu. Un parcurs logic, cu etape clar definite, cu termeni ne-ambigui, de obicei cu mijlocirea matematicii.

Da, matematica este aici regină. Dar nu, aceasta nu înseamnă că „totul este matematică”. Dumnezeu nu este matematician. Aceasta înseamnă pur și simplu că toate procesele care se desfășoară în lumea minerală sau în lumea organică pot fi reprezentate sub forma unui algoritm, a cărui construcție poate fi redată cu ajutorul matematicii. La fel cum cuantificarea intensității, a repetabilității, a secvențialității proceselor pe care le descrie un algoritm poate fi făcută cu ajutorul matematicii.

Stăpânirea și folosirea algoritmilor au făcut posibile toate evoluțiile recente din domenii atât de importante cum sunt automatizarea producției (includ aici și robotica industrială), genomica și biotehnologia, computere și industrie digitală, tehnologie spațială. Autovehiculele autonome sau trenurile autonome nu sunt funcționale decât prin algoritmi. Cum tot algoritmi, doar că încă și mai sofisticați, vor fi diverșii roboți sociali care-și vor împleti viața cu cea a ființelor umane, fie pentru diverse activități, fie doar ca socializare și ajutor personal.

Mulți dintre semenii noștri se tem de roboți. Pentru diferite motive, cel mai apăsător dintre ele fiind acela că roboții le vor lua locurile de muncă (ceea ce, de fapt, a și început să se petreacă…). Și, după bunul obicei făurit de-a lungul mileniilor, când oamenii se tem de ceva, ajung foarte repede să urască acel ceva. Într-atât poate să crească această ură, încât respingerea de către om a acestor substitute umane poate să ducă la manifestări paroxistice, similare unei distrugeri necontrolate, războiului chiar.

Dar omul are în roboți un inamic foarte greșit ales. Fiindcă, dacă este să ne temem de ceva, nu de alcătuirea de metal, plastic, motorașe, cabluri și procesoare trebuie să ne temem, ci de algoritmul care face posibilă atât existența, dar și funcționarea robotului respectiv. Iar acel algoritm este adânc încastrat în memoriile rezidente, sau rulând într-o baterie de computere dintr-un centru de date, de unde ajunge la servomecanismele alcătuirii hominiforme pe calea puternicelor instrumente G6 (sau G15, sau…). De aici, trebuie să înțelegem că IA va fi intangibilă pentru noi și imposibil de combătut, atâta vreme cât un robot, spre deosebire de om,  va putea să funcționeze nestingherit și fără membre, ba chiar și fără cap.

Problema cea mai mare pe care o vom întâmpina în relația cu inteligența artificială nu este nicidecum dacă IA ne va fi prietenă sau ne va fi dușman. IA nu are o structură biologică, animată de emoții, așa că pentru ea conceptele de prietenie sau de dușmănie vor fi complet irelevante. Desigur, pentru noi, entități biologice formate prin milioane de ani de evitare a dușmanilor și de căutare a prietenilor, această categorisire este încă de extremă importanță (TOATE cântările maneliștilor de azi sunt despre căutarea prieteniilor cu care să lupte neînfricat  împotriva dușmăniilor…).

Deci, ca putere de cuprindere a unui volum uluitor de date, ca putere de a respecta algoritmul în baza căruia funcționează, ca putere de a învăța și de a elabora singură noi și noi algoritme, care să o facă tot mai performantă, IA este în mod limpede superioară capacității oricărei ființe umane. Câtă vreme va avea suficientă energie, IA va fi și neobosită , precum o albinuță obsedată de misiunea sa, căreia i se dedică fără preget. În plus, IA va ține în permanență un ochi ațintit asupra ființelor umane… fiindcă, nu-i așa, scopul tuturor instrumentelor, și mașinăriilor, și al oricăror fel de creații omenești dintre cele mai diverse nu este altul decât acela de a sluji interesele și nevoile marelui stăpân uman, trestie fragilă între minunile Universului (vezi Blaise Pascal). Dar acel ochi va fi rece, insensibil, imparțial.

Deci IA este atât intangibilă, cât și insensibilă (nu credeți că se aseamănă cu orice divinitate? – poate omenirea a găsit în sfârșit dumnezeul pe care îl merita…). Omul riscă să se piardă printre nenumăratele algoritme pe care rețeaua IA va trebui să le gestioneze. Iar atunci există chiar riscul ca ființa omenească să fie considerată mai puțin importantă sau pe același nivel de importanță cu algoritmul care conduce taxiul aerian autonom folosit de acea ființă. Mai ales că este posibil ca fluxul de date al respectivului taxi să fie mult mai consistent și mai intens decât cel al fragilei alcătuiri biologice care va călători cu inima strânsă pe confortabilele sale banchete.

Ce ne aduce viitorul? Va fi aceasta ocazia finală pentru ca omenirea eliberată de corvezi să aducă pe lume acea încărcătură de bine, frumos și adevăr, care o a face nu numai stăpână a propriului destin, dar și responsabilă de bunul mers al Universului? Sau va fi, umilă și neajutorată, un algoritm oarecare între miliardele de algoritme, fiind un robot supus în „mâinile” atotputernicei IA?

La această întrebare roboții nu pot răspunde.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.