FOTO Trei case de vacanță într-o zonă deosebită, proiect discutat de urbaniștii din Consiliul Județean Cluj

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Membrii Comisiei Teritoriale de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) din cadrul Consiliului Județean Cluj dezbat, în ședința de joi, 17 martie, elaborarea planului urbanistic de detaliu (PUD) pentru construirea a trei case de vacanță în localitatea Someșu Rece, comuna Gilău. 

Conform memoriului pus la dispoziția Comisiei de urbanism din CJ Cluj, terenul, aflat în proprietate privată, este situat în comuna Gilău, sat Someșu Rece, trup Fața, f.nr, în afara zonei de protecție a valorilor istorice și arhitectural urbanistice.

„Documentația de față presupune studierea unei parcele de teren în vederea construirii a trei locuințe de vacanță cu regim de inalțime parter și mansardă, precum și împrejmuirea terenului, sistematizarea verticală a acestuia, realizarea de amenajări exterioare în conformitate cu Planul Urbanistic General, Regulamentul de Urbanism şi Certificatul de Urbanism nr. 202 din 20.07.2021 emis de Consiliul Județean Cluj”, se arată în documentația realizată de urbaniștii de la ALTAFORMA.

3.616 mp

este suprafața terenului pe care se vor construi cele trei case de vacanță

Parcela este proprietatea societății Aparthotel Carmel şi are o suprafaţă de 3.616mp. Beneficiarul este aceeași societate, Aparthotel Carmel.

În memoriu se mai arată că terenul propus este liber de construcții, este amplasat lângă o arteră de circulație în zonă, de pe care se realizează și accesul auto și pietonal în incintă. În plus de asta, beneficiarul propune amenajarea a 6 locuri de parcare (câte două pentru fiecare unitate locativă) pe latura estică a terenului.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.