FOTO. Proiectul imobiliar de vizavi de Carbochim. Va avea 6 blocuri și 323 de apartamente, dar și o creșă
Un proiect imobiliar de mari dimensiuni a fost pus din nou în consultare publică. Acesta a obținut un set recent de avize, după ce precedentele au expirat, din cauza „vitezei” cu care avansează demersurile la Primărie.
Beneficiarii au în plan construirea a șase blocuri, cu subsol, spații comerciale la parter și cinci până la nouă etaje de locuințe. Practic ar urma să fie câte două imobile cu cinci, cu șase și cu nouă etaje; numărul total al apartamentelor propuse este de 323, iar al parcărilor, de 421.
Parcela se află în spatele fostei clădiri administrative de la Clujana. Terenul merge până în gardul vechii fabrici Clujana.
Una dintre companiile implicate este Newline Building; majoritar este omul de afaceri Gicu Buzdugan, “regele betoanelor”, iar printre acționarii mai mici este Daniel Sabău, care a construit blocul de alături, pe strada Porțelanului, chiar lângă Someș. Mai sunt implicate societățile Elconet, Tipoavias și Jolidon International.
11.500
de metri pătrați au pus la comun acționarii tuturor companiilor implicate în proiect.
Proiectantul acestui ansamblu este arhitectul Sorin Scripcariu, prin societatea Scripcariu Birou de Arhitectură s.r.l.
7
clădiri sunt propuse pe terenul studiat prin planul urbanistic zonal. Una va găzdui o creșă, care urmează să fie donată Primăriei.
După faza consultării publice, care se va încheia în 8 martie, urmează ca planul urbanistic zonal să fie programat pentru analiza comisiei de urbanism.