FOTO. Ne-am făcut un rău tăind pădurile „la ras”. Acum încercăm să-l îndreptăm

Autor  admin   în       2 years în urmã     514 Vizualizări.  

Aproximativ 250 de voluntari au plantat, în acest weekend, în jur de 3.000 de puieți de molid, pe o suprafață de un hectar de teren în localitatea Măguri-Răcătău.

„Numărul semnificativ de persoane care au răspuns afirmativ la această inițiativă ne demonstrează preocuparea clujenilor, și nu numai, pentru protejarea mediului înconjurător. Mulțumim atât organizatorilor, cât și tuturor companiilor și factorilor implicați care au făcut posibil ca un asemenea proiect ambițios să poată fi implementat cu succes în județul nostru”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

„Ne bucură succesul de care a avut parte această acțiune și intenționăm să o permanentizăm, derulând-o anual. Mulțumim, încă o dată, de sprijin, tuturor celor care s-au alăturat demersului nostru”, a spus, la rândul său, Laura Găină, președinte Asociația Nature O’clock.

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, evenimentul a beneficiat de asistența de specialitate a Serviciului Public Salvamont-Salvaspeo. De asemenea, a avut ca parteneri pe: Bosch România, Cesarom, DEEP SERV, Kortina, Decathlon România, Romsilva – Direcția Silvică Cluj, Royal School in Transylvania, Primăria Măguri-Răcătău.

Foto: Consiliul Județean Cluj

About